Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Emeric Jenei, primul antrenor român care a cucerit Cupa Campionilor

Publicat in Adevarul, luni 10 iunie 2013 ·

Emeric Ienei este antrenorul care a cucerit, în urmă cu 27 de ani, singura Cupă a Campionilor din România. La sfârşitul anului trecut, fostul antrenor a traversat un moment de cumpănă, fiind supus unei interventii chirurgicale pe cord deschis. Intervenţia a durat aproape cinci ore.

Emeric Jenei şi-a început cariera de fotbalist în anul 1947. Zece ani mai târziu a devenit membru al echipei CCA (Steaua), cu care a fost de trei ori campion al României. Cariera de fotbalist şi-a încheiat-o în 1971 după ce, timp de doi ani, a jucat la Kayserispor Kulübü . În 1986, în calitate de antrenor al CCA, a câştigat la Sevilla Cupa Campionilor Europeni, alături de Helmuth Duckadam, Ladislau Bölöni, Marius Lăcătuş, Gabi Balint şi alţii. În 1978 a câştiga Super Cupa Europei. Astăzi, îşi aduce aminte cu mare bucurie de ziua în care jucătorii pe care-i conducea au ridicat Cupa Campionilor.

“Am trăit cele mai frumoase amintiri. Aş dori ca voi să daţi 95% din valoarea voastră şi chiar dacă aţi pierdut o să am puterea morală să vă felicit că aţi jucat împotriva Barcelonei”, au fost cuvintele pe care antrenorul orădean le spunea în urmă cu 27 de ani, în vestiar, jucătorilor echipei Steaua.

Nu şi-a imaginat că echipa lui va ajunge la loviturile de departajare. “Nici nu m-am uitat la penalty-uri. Nu am avut putere”, ne-a mărturisit Emeric Jenei. Crede şi astăzi că jucătorii Barcelonei au fost hipnotizaţi de marele Duckadam. “Duckadam se uita în ochii jucătorilor şi îi hipnotiza. Dacă pulsul jucătorului nu se ridica la 220 şi rămânea la 160-170 nu avea cum să marcheze”, ne-a mai povestit Jenei.

“Un grup de jucători fantastici care au dat totul pe teren , care au fost şi care sunt extraordinari”, aşa îi descrie, astăzi, Emeric Jenei pe galacticii Stelei din 1986.

La finele anului trecut, Emeric Jenei a fost operat pe cord deschis la Institutul Inimii "Niculae Stăn

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum o ora
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 2 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Trump a fost amendat cu 9.000 de dolari, iar judecătorul de la New York îl ameninţă cu închisoarea dacă va continua să ignore ordinele de a nu-i mai critica pe cei implicaţi în dosarul „Stormy Daniels”

News.ro acum 3 ore
Judecătorul care prezidează procesul penal de la New York al lui Donald Trump l-a acuzat marţi pe fostul preşedinte american de sfidare a curţii şi l-a amendat cu 9.000 de dolari pentru declaraţii care, în opinia sa, au încălcat un ordin dat anterio

Simona Halep a primit un nou wild card. La ce turneu a fost invitată

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Simona Halep a primit o invitaţie pentru Trophee Clarins, turneu care va avea loc între 13 și 19 mai și la care vor participa alte două românce, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian.

Băieţelul din Gorj care ar fi fost vândut de familie şi dus în Germania a ajuns înapoi în ţară, fiind plasat alături de sora sa, la o asistentă maternală. Are traume, dar le va depăşi, spun specialiştii

News.ro acum 2 ore
Băieţelul de şase din Gorj, care ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei unui cetăţean german, a ajuns la asistentul maternal din Gorj unde, de câteva zile, se află sora sa mai mare. Pe drumul dinspre Germania a fost vesel, comunicativ, dar cel

Ministerul Energiei: România este prima ţară de la Marea Neagră cu un cadru de reglementare al energiei eoliene offshore / Burduja: Până în 2032 vom avea primii MW de energie electrică produşi prin utilizarea resurselor de vânt din Marea Neagră

News.ro acum 58 minute
Ministerul Energiei transmis, marţi, că România este prima ţară de la Marea Neagră cu un cadru de reglementare al energiei eoliene offshore, după ce preşedintele Klasu Iohannis a promulgat legea în acest domeniu. Actul normativ va intra ăn vigoare î

ANSVSA a controlat mii de unităţi din industria alimentară în zonele turistice. Au fost date amenzi de peste 2,2 milioane lei

HotNews acum 28 minute
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Începe marea curățenie: Marcel Ciolacu anunță toleranță zero pentru „păcănele"!

Ziua News acum 46 minute
Legea prin care este interzisă funcționarea sălilor de jocuri de noroc în localităţile mici cu mai puțin de 15.000 de locuitori, a intrat în vigoare la 29 aprilie și a început să fie aplicată, a anunțat prim-ministrul Marcel Ciolacu. Adoptarea „legi

Vremea

București
acum

15°
mar.

13°/19°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

18°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/14°
mie.

13°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°