Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acţionarii minoritari ai Transelectrica vor bani pentru cedarea OPCOM

Publicat in Bursa, luni 8 aprilie 2013 ·

OPCOM, administratorul bursei noastre de energie, este deţinut în totalitate de Transelectrica SA, transportatorul naţional de electricitate. Odată cu decizia Guvernului de a transfera Transelectrica de la Ministerul Economiei la Ministerul Finanţelor, a fost stabilit ca la Ministerul Economiei să rămână filialele OPCOM şi Form­energ al Transelectrica, dar şi Dispeceratul Energetic Naţional.

Potrivit unor surse din piaţă, mai mulţi acţionari minoritari privaţi ai Trans­electrica susţin că societatea trebuie să primească despăgubiri băneşti în schimbul cedării filialelor sale - OPCOM şi Formenerg - şi se opun transferului gratuit de acţiuni în favoarea Ministerului Economiei.

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a declarat, la finele săptămânii trecute, că OPCOM va avea acţionariat privat şi că deschiderea acţionariatului către investitorii privaţi este un proiect mai vechi, dar care nu a ajuns niciodată în dezbatere publică.

Proiectul iniţial era ca, în urma transferului Transelectrica la un alt minister, acţiunile OPCOM să fie împărţite între Ministerul Economiei, Transelectrica şi Transgaz. Ulterior, aceştia urma să îşi vândă participaţiile către investitori privaţi şi chiar către instituţii financiare internaţionale, astfel încât niciuna dintre părţile implicate să nu deţină mai mult de 5% din OPCOM.

Societatea Comercială "Operatorul Pieţei de Energie Electrică" SA - OPCOM SA a fost înfiinţată în baza HG nr. 627/2000, ca filială al cărei acţionar unic este Transelectrica SA. Misiunea societăţii constă în asigurarea unui cadru organizat de des­făşurare a tranzacţiilor comerciale pentru energie electrică. Principala activitate a OPCOM SA este adminis­trarea pieţei de energie electrică. În 2011, OPCOM a avut o cifră de afaceri de 16,8 milioane lei şi un profit de 239.816 lei.

Filiala Formenerg a Transelectrica are ca obiec

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rompetrol Rafinare finalizează revizia generală la Petromidia şi reporneşte instalaţiile de producţie

Mediafax acum 12 minute
Potrivit unui comunicat transmis luni de Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), instalaţiile vor intra etapizat în fluxul de producţie, urmând să ajungă la capacitate optimă în cel mai scurt timp. Compania a te

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 2 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum o ora
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum 2 ore
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

Nicolae Ciucă: Nu cred că trebuie să vorbim de atacuri şi disensiuni în interiorul coaliţiei. Putem să vedem că se desfăşoară campania în limite normale, fără să se depăşeasă linia roşie

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni despre atacurile dintre liderii PNL şi PSD, în campania electorală, că nu crede că trebuie să vorbim de atacuri şi disensiuni în interiorul coaliţiei. Putem să vedem că se desfăşoară campania în limit

SuperLiga: Care sunt cluburile care au primit licenţă pentru participare în sezonul 2024-2025

Mediafax acum 37 minute
Potrivit unui anunţ de luni al FRF, hotărârile Comisiei de Licenţiere au fost pronunţate în data de 9 mai 2024. Astfel, următoarele cluburi au primit licenţă pentru participare în Superliga, sezonul 2024 – 2025, ca urmare a constatării îndeplinirii

PwC Romania: Jumătate dintre fraudele din companii se întâmplă din cauza lipsei controalelor privind conformarea. Tranzacţiile care implică criptomonede sunt în creştere, la fel şi raportările incorecte în domeniul sustenabilităţii

News.ro acum o ora
Tranzacţiile care implică criptomonede sunt în creştere, de asemenea, un risc in crestere este cel de greenwashing, adică raportări incorecte/manipulate în domeniul sustenabilităţii numai pentru a satisface anumite cerinţe legale, anumite presiuni d

Circulaţie închisă pe A3 pentru cea mai mare operaţiune de desant din Europa după al II-a Război Mondial

Mediafax acum 3 ore
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că luni, între orele 17:00 - 20:00, circulaţia rutieră va fi închisă pe Autostrada A 3, tronson kilometric 36 - 51+796 metri, între nodul rutier Cheţani şi nodul rutier Câmpi

Trei lesbiene, ucise într-un incendiu criminal la Buenos Aires, denunţat drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex

News.ro acum 2 ore
Trei lesbiene au murit din cauza rănilor, în urma unui incendiu criminal într-un imobil la Buenos Aires, pe care comunitatea lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor îl denunţă drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex, dup

Vremea

București
acum

16°
lun.

9°/16°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

15°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

14°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°