Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cercetătorii de la CERN au reuşit să depoziteze ANTIMATERIE timp de 16 minute. Jumătate de gram de antimaterie ar avea forţa a 20 de bombe atomice

Publicat in Gandul, luni 6 iunie 2011 ·

Oamenii de ştiinţă au anunţat că au reuşit să depoziteze antimaterie, substanţă despre care Dan Brown, autorul "Codului lui Da Vinci", scria că ar putea fi folosită drept armă de distrugere în masă, scrie Daily Mail.

Cercetătorii de la CERN, unde se află Marele Accelerator de Particule, au depozitat pentru prima dată antimaterie în 2010, când au reuşit să capteze atomii doar o fracţiune de secundă.

În cadrul experimentului ALPHA (Antihydrogen Laser Physics Apparatus), desfăşurat la CERN, oamenii de ştiinţă au reuşit să înmagazineze atomi de antihidrogen, timp de 16 minute, o perioadă de 5.000 de ori mai lungă decât la încercarea precedentă, şi au scris despre acest lucru în revista Nature Physics.

Cercetătorii au folosit o "sticlă magnetică", echipată cu un magnet superconductor. Acesta a "suspendat" antiatomii, astfel că antihidrogenul a putut fi înmagazinat.

Jumătate de gram de antimaterie ar avea forţa a 20 de bombe atomice

"Am reţinut atomii cel puţin 1.000 de secunde, aproape cât o repriză din hochei. Acesta ar putea fi un moment de cotitură în cercetarea antimateriei", a explicat omul de ştiinţă Makoto Fujiwara, care a luat parte la experiment.

"Oare antimateria 'străluceşte' la fel ca materia obişnuită? Se comportă la fel în prezenţa gravitaţiei? Aceste întrebări sunt foarte dificile, dar noul experiment este un important pas înainte. Acum, experimentele vor fi de 10.000 de ori mai uşoare decât erau până acum, spune Fujiwara.

Antimateria este "personajul" principal al filmului "Îngeri şi demoni", bazat pe romanul lui Dan Brown, în care o sticlă din această substanţă este furată de la CERN şi pune în pericol omenirea.

Jumătate de gram de antimaterie ar avea forţa distructivă a 20 de bombe atomice, scrie Daily Mail, dar CERN spune că ar fi nevoie de "miliarde de ani" pentru a produce o asemenea cantitate.

Cercetă

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 58 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 27 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum o ora
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum 2 ore
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Bebelușul de două luni, bătut cu bestialitate de mama cadru militar, se însănătoșește: „E o luptătoare!”

Adevarul acum 42 minute
Un incident revoltător s-a petrecut la jumătatea lunii aprilie. Un bebeluș de doar două luni a fost bătut cu sălbăticie de cea care i-a dat viață. Femeia, angajată la o unitate militară din Capitală, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Un clip viral cu Robert de Niro în care strigă la manifestanţi anti-Israel este, de fapt, o repetiție pentru un serial Netflix

HotNews acum 23 minute
O înregistrare video cu Robert de Niro strigând la demonstranţi a devenit virală pe internet și a fost interpretată pe reţelele de socializare ca fiind o manifestare a actorului american de susţinere a Israelului este, de fapt, o repetiţie pentru fi

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică România vor fi închise în 3, 6 și 7 mai 2024

Tribuna acum 47 minute
Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică Romania – DEER nu vor avea program de lucru cu publicul în datele de 03 și 06 mai 2024, zile nelucrătoare la nivel național, dar și în 07 mai, zi liberă pentru angajații companiei

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°