Olanda a spulberat speranţele unei integrări rapide a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, cerând o perioadă de probă de cel puţin un an pentru a se asigura de capacitatea acestora de a controla frontierele.
Consiliul European pentru Justiţie şi Afaceri Interne - JAI -, reunit ieri la Luxemburg, a luat notă de faptul că sistemele de control la graniţă ale României şi Bulgariei corespund standardelor Schengen, dar miniştrii nu au stabilit o dată a aderării celor două ţări în acest spaţiu al UE unde controalele interne de frontieră au fost eliminate, permiţând libera circulaţie a persoanelor. Vocea cea mai vehementă împotriva integrării Bucureştiului şi Sofiei a fost cea a Olandei. Or, pentru integrarea unui nou membru este necesară unanimitatea celor 26 de membri ai spaţiului Schengen. Trei ţări ale UE, Marea Britanie, Irlanda şi Cipru, sunt în afara acestui spaţiu la care au aderat în schimb Elveţia, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein, ne-membre ale Uniunii. Rezervele Olandei sunt împărtăşite de Franţa, Germania, Suedia, Finlanda şi Danemarca. Olanda a cerut o perioadă de probă, iar Franţa, un nou dispozitiv de supraveghere, ambele evocând data viitorului raport al Comisiei Europene din iulie 2012.
Susţinere în Parlamentul European
În ajun, Parlamentul European îşi exprimase sprijinul pentru aderarea rapidă a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen şi a cerut guvernelor europene să nu ţină aceste state „ostatice ale discursului populist". Dar JAI este organismul decizional şi nu este obligat să ţină cont de opiniile europarlamentarilor. Ministrul olandez al Imigraţiei, Gerd Leers, a explicat poziţia guvernului său, ieri, în cadrul reuniunii de la Luxemburg. A subliniat că „este prea devreme pentru a lua o decizie (privind aderarea celor două ţări) şi va dura fără îndoială până vom fi în măsură să o facem" şi a cerut ca „cele două ţări s