Criza politica amplifica incertitudinile privind atingerea tintelor convenite cu FMI, acutizand astfel perceptia negativa a investitorilor, ceea ce inseamna ca si presiunile de depreciere a leului vor fi mai mari.
Principalul avantaj al acordului de finantare externa cu FMI si UE a fost tocmai "importul de credibilitate", dupa cum au sustinut oficialii de la banca centrala si Guvern, iar nerespectarea lui reprezinta un risc major pentru modul in care este perceputa Romania de investitorii straini.
Daca pana acum analistii aveau oricum dubii in privinta capacitatii Romaniei de a-si respecta angajamentele - in special in privinta deficitului bugetar -, cu un guvern minoritar la putere sansele sunt si mai mici.
Ruperea coalitiei aflate la guvernare a avut ieri efecte imediate pe pietele financiare, cursul de schimb fiind primul si cel mai sensibil indicator fata de criza politica. Cursul a urcat cu peste 5 bani, in timp ce bursa a inregistrat o corectie de peste 2%.
"Reactiile cursului de schimb si bursei sunt normale, de asteptat. Pe termen scurt vor continua sa fie presiuni pe curs, dar si la nivel de imagine, criza influentand perceptia riscului de tara. Ministerul Finantelor are nevoie de bani. Daca urca prima de risc, trebuie sa se imprumute la dobanzi mai mari. Exista si riscul ca bugetul pentru 2010 sa fie intarziat", a explicat Laurian Lungu, managing partner la firma de cercetare si analiza Macroanalitica.
Dealerii sunt de parere ca deprecierea monedei nationale a fost cauzata de instabilitatea mediului politic din Romania, fiind si opinii potrivit carora se putea si mai rau. "Pe toata durata sedintei valutare, evolutia a fost nefavorabila leului. Chiar si inainte de anuntul propriu-zis. Totusi pietele au fost neasteptat de calme, avand in vedere conotatiile ingrijoratoare ale evenimentului. Probabil pietele asteapta reactia