Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucovina Suceava a pierdut primul meci oficial al anului

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 1 aprilie 2013 ·

CSM Bucovina Suceava a început noul sezon al Diviziei Naţionale de rugby cu o înfrângere, 8-12, în deplasare, cu CSU Arad. Sucevenii au jucat în multe momente de la egal la egal cu adversarii lor şi au avut chiar ocazia să câștige, dar au ratat câteva transformări din poziții bune și alte oportunităţi de a culca balonul în terenul de țintă advers.

În ciuda înfrângerii, antrenorul Constantin Vlad se declară mulţumit de modul în care s-au prezentat la acest meci jucătorii săi: „Am evoluat pe un teren extrem de dificil, inundat cu apă, în compania unei echipe tinere și ambițioase, aşa că este un lucru pozitiv că am reuşit să ne trecem în cont punctul bonus defensiv. Poate că am fi putut obţine mai mult în condiţii normale, dar am avut de suportat handicapul unor accidentări serioase și a două eliminări temporare. Cu toate acestea, băieții s-au luptat din greu și au reușit să facă un meci bun. Îi remarc în mod deosebit pe Bursuc și Nichiforiuc, care au ajuns la Arad în ziua meciului și au dat totul pe teren”.

Pentru gruparea suceveană au marcat Ionuț Flutur – eseu și Sabin Crețu dintr-o lovitură de pedeapsă. CSM Bucovina a început jocul în alcătuirea Palamariu, Lupei, Pascari, Șt. Rusu, Nichiforiuc, Toloș, Buzatu, Bursuc, Crețuleac, D. Ștefăroi, Ștefancu, Tepșanu, Șt. Ștefăroi, Hamciuc, Crețu. Au mai intrat Varvaroi, Coca, Constantineanu, I. Flutur, Moscaliuc, Oprea şi Macovei.

În etapa a II-a a Diviziei Naționale de rugby, CSM Bucovina se va confrunta cu formaţia RC Bârlad, pe data de 6 aprilie.

CSM Bucovina Suceava a început noul sezon al Diviziei Naţionale de rugby cu o înfrângere, 8-12, în deplasare, cu CSU Arad. Sucevenii au jucat în multe momente de la egal la egal cu adversarii lor şi au avut chiar ocazia să câștige, dar au ratat câteva transformări din poziții bune și alte oportunităţi de a culca balonul în terenu

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 42 minute
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

”Nu suntem pregătiţi”. Netanyahu respinge orice acord cu Hamas care prevede încetarea războiului

Ziare.com acum 26 minute
Premierul Benjamin Netanyahu a transmis o declaraţie în care subliniază fără echivoc faptul că Israelul nu va accepta încetarea campaniei şi retragerea trupelor israeliene din Fâşia Gaza. Declarația vine după zvonurile care au circulat în weekend cu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

O veche biserică de lemn din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paști

HotNews acum o ora
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, transmite Agerpres. Ce a răms din Biserica din Ghioncani după incendiuFoto:

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 8 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Prefectura Prahova: „Tasarea drumului din Slănic prezintă urme de stabilizare”

Gandul acum o ora
Prefectul județului Prahova a anunțat că tasarea drumului care s-a surpat la Slănic ar prezenta „urme de stabilizare”. Sâmbătă, autoritățile locale au precizat că solicită sprijin de la Institutul Geologic, pentru studii și foraje. Prefectura Prahov

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum o ora
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Netanyahu spune că încheierea acum a războiului din Gaza ar menţine Hamas la putere

Mediafax acum 54 minute
"În timp ce Israelul a dat dovadă de bunăvoinţă, Hamas rămâne înrădăcinat în poziţiile sale extreme - cererea de a ne retrage toate forţele din Fâşia Gaza, de a pune capăt războiului şi de a lăsa Hamas la putere", a declarat Netanyahu, potrivit Reut

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 36 minute
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°