Avem nevoie de capital autohton mai puternic şi responsabil

Criza economică obligă la programe de au­steritate acolo unde nu există spaţiu de manevră fiscală şi nu se beneficiază de o valută de re­zervă ca monedă proprie; totodată, criza nu anulează diferenţe între programe anticriză. Peste tot criza a obligat la pragmatism, pentru salvarea sistemelor financiare şi limitarea căderii economice. Dar diferenţe de doctrină există şi se văd în politici publice. Realitatea dură este că plata pentru erori de politică economică, pentru excese ale industriei financiare este pusă pe umerii contribuabililor de rând peste tot. Cum zic americanii, pe Main Street. Şi aceasta se întâmplă după o perioadă lungă de timp, când inegalităţi sociale au crescut în Europa, în SUA. Când ai creştere economică, această evo­luţie nu dă mari bătăi de cap, dar când ai recesiune sau o criză profundă, ce stresează bugete publice (vezi criza datoriilor suverane), este miopie politică să ignori problematica coeziunii sociale, a distribuţiei costurilor ieşirii din criză. Coeziunea socială nu este un concept ce aparţine stângii democratice. După scandalurile corporatiste de acum un deceniu, Bush Jr a vorbit despre "compassionate capitalism". În Franţa, Claude Bebear, şef al patronatului, avertiza că egoismul şi lăcomia unor grupuri de afaceri conduc societatea spre pierzanie (2003). Oficiali ai FMI vorbesc despre şomaj în creştere persistent, care loveşte în ţesuturi sociale. Jose Manuel Barroso, nu demult, făcea aluzie la posibile derapaje politice, cu propensiuni autoritariste chiar în UE. El este portughez şi are experienţa regimului salazarist. Criza accentuează erodarea clasei mijlocii în Vestul industrializat, care este şi un efect al competiţiei globale, al unei Chine ce se transformă într-un nou "atelier al lumii". Această erodare nu este de bun augur pentru funcţionarea instituţiilor demo