De la troc, schimbul în natură care a guvernat secole întregi schimburile comerciale, până la leul din ziua de astăzi, istoria banilor româneşti a avut un parcurs fascinant. În Ţara Românească, ducaţii, dinarii şi banii lui Vladislav I Vlaicu au însemnat, în jurul anului 1365, începutul istoriei monedei în acest spaţiu istoric

Până în Evul Mediu, în regiunile care compun acum teritoriul României, schimburile comerciale s-au bazat în special pe troc, înlocuit treptat de monede cu circuit local. Drahma de argint emisă de cetatea Histria, în jurul anului 480 î.Hr., cea mai veche monedă de pe teritoriul ţării noastre, dar şi staterii de aur şi tetradrahmele de argint emise la Callatis sunt astfel de exemple, cu circuit local.

Pe zone mai largi, geto-dacii foloseau bani macedoneni, iar mai târziu au bătut celebrii kosoni din aur (în secolul I î.Hr.), urmaţi, în timpul ocupaţiei romane, de monedele Imperiului (în special denarul republican de argint) şi apoi de cele bizantine, care au circulat sute de ani.

Monedele emise în Ţara Românească – Evul Mediu

Potrivit istoriei banilor, consemnată de Banca naţională a României, cele mai vechi monede româneşti datează din timpul domniei lui Vladislav I Vlaicu (1364 - cca 1377). Sistemul monetar introdus de acesta în jurul anului 1365 cuprindea trei valori: ducaţi, dinari şi bani din argint, având pe revers acvila cu cruce în cioc.

Dinar de argint din timpul lui Vladislav I. FOTO wikipedia.org

Monetăria Ţării Româneşti a atins apogeul sub Mircea cel Bătrân (1386-1418), care bate ducaţi cu o greutate fluctuantă, între 0,50 şi 0,35 de grame, în funcţie de problemele politice şi economice ale ţării. Moneda capătă titlul de ducatul muntean.

Urmaşii lui Mircea cel Bătrân continuă să-şi exercite dreptul regalian de a bate monedă, dar treptat, în condiţiile în care, din punct de vedere politic şi