De treizeci de ani, nimeni nu a reusit sa rezolve, cit de cit acceptabil, inconvenientele de la o trecere la nivel cu calea ferata. "Mi-am petrecut jumatate din viata la bariera de la COMAT". Aceasta este postarea unui cititor al "Ziarului de Iasi" la unul dintre multele articole pe care le-am publicat referitoare la aglomeratia si timpul pierdut de soferi la trecerea la nivel cu calea ferata din cartierul Dacia spre Canta-Pacurari. Chiar daca exagerarea este evidenta, ghicesti in spatele acesteia un pachet de nervi descatusat ironic si usor resemnat. Sa reamintim mai intii ca, in afara pasarelei care leaga cartierul Alexandru cel Bun de restul orasului, trecerea la nivel pomenita mai sus este singura iesire a zeci de mii de locuitori din cartierele amintite spre arterele principale ale Iasului. Zilnic, mii de soferi asteapta minute bune ridicarea barierei. Trenurile, locomotivele fara vagoane, diversele utilaje feroviare se succed la intervale mici de timp, obligind sistemul automat sa inchida traficul auto. Deseori bratele mecanismului de inchidere se ridica numai pentru un minut sau doua, timp in care peste terasamentul denivelat al caii ferate reusesc sa se strecoare, aproape conspirativ, doar cinci sau sase masini. Stiu persoane care vad in miscarea verticala a prajinelor alb-rosii un semn al providentei, trist cind sint coborite, favorabil cind sint ridicate. Tonusul zilei este dat de pozitia celor doua bare. In momentele de asteptare nervoasa, de furie neputincioasa, cel mai nepotrivit lucru care ti se poate intimpla este sa fii depasit, pe banda pentru virajul la stinga, de soferii nesimtiti, care sfideaza coada si se aseaza in capul sirului unde, chipurile, sint doua benzi pentru traversare. Cui nu-i trece prin minte sa coboare si sa-i ia de guler trebuie sa-si faca un control medical. S-ar putea sa constate ca este alcatuit din otel. Una peste alta, de pest