Să pufăi, ca locomotiva,-n gară, vara,
în balcon sau la fereastră, o ţigară,
închipuindu-ţi că e ultima-ţi ţigară,
ţigara condamnatului la moarte.
Foiţa-i albă-albă, de-ai fi Audiberti,
poetul, ţi-ar evoca albori nubile,
ca-n versul "Cigarettes, blancheurs
de fille..." Foiţa-i nu e numai diafană,
e şi subţire ca petalele rochiţei,
ale rochiţei-rîndunicii, mai palida,
însă, şi de-o sicitate preafirească
din partea unui lujer fără sevă,
cu un mugure, la capăt, roşu, ce
se inflamează, la răstimpuri, ca să
se descuameze, după, în zeci de pi
Să pufăi, ca locomotiva,-n gară, vara,
în balcon sau la fereastră, o ţigară,
închipuindu-ţi că e ultima-ţi ţigară,
ţigara condamnatului la moarte.
Foiţa-i albă-albă, de-ai fi Audiberti,
poetul, ţi-ar evoca albori nubile,
ca-n versul "Cigarettes, blancheurs
de fille..." Foiţa-i nu e numai diafană,
e şi subţire ca petalele rochiţei,
ale rochiţei-rîndunicii, mai palida,
însă, şi de-o sicitate preafirească
din partea unui lujer fără sevă,
cu un mugure, la capăt, roşu, ce
se inflamează, la răstimpuri, ca să
se descuameze, după, în zeci de pi