Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Costea, şeful Eximbank, trece în subordinea lui Ialomiţianu. Care sunt resorturile deciziei de a trece banca exportatorilor la Finanţe?

Publicat in Ziarul Financiar, luni 3 octombrie 2011 ·

Ministerul Finanţelor, care deţine integral acţiunile CEC Bank, preia şi pachetul majoritar de 95,374% din acţiunile Eximbank de la AVAS, şi astfel va controla ambele bănci ră­mase în proprietatea statului. Cele cinci SIF-uri sunt acţionari nesemnificativi, doar SIF Oltenia având peste 3%.

Guvernul a decis acest transfer al controlului printr-o ordonanţă de urgenţă justificată prin "im­pe­ra­tivul creşterii veniturilor la bu­getul de stat" şi "necesitatea apli­că­rii măsurilor pentru moder­ni­za­rea infrastructurii". Guvernul sus­ţine şi că dacă banca nu ar trece la Fi­nanţe, ar fi afectat "grav" pro­gra­mul naţional investi­ţio­nal şi obiectivele privind crearea de locuri de muncă.

Pe de altă parte, scoaterea din AVAS a unuia dintre principalele active pe care le mai avea - nicidecum neperformant - are loc în contextul strategiei convenite cu FMI de lichidare a portofoliului acestei instituţii. Partea cu creşterea veniturilor ar urma să fie rezolvată prin preluarea la buget a dividendelor cuvenite statului din profiturile ră­mase nerepartizate pe 2008, 2009 şi 2010. În 2009, 2010 şi 2011 Eximbank a plătit deja dividende de aproape 100 mil. lei. Banca a făcut în 2010 un profit net de 75 mil. lei, iar în prima jumătate a acestui an a raportat un câştig de 45 mil. lei, în creştere cu aproape 80% faţă de aceeaşi perioadă din 2010. Totuşi, portofoliul de credite net de-abia depăşea jumătate de miliard de lei la sfârşitul anului trecut.

Rămâne de văzut cum va fi implicată banca în proiectele de infrastructură şi în programul naţional "investiţional" şi de ce această implicare nu a fost posibilă în perioada în care banca se afla sub controlul AVAS.

Ionuţ Costea (desen), care cumu­lea­ză funcţiile de preşedinte executiv şi pre­şedinte al consiliului de adminis­tra­ţie, conduce banca de stat de doi ani şi ju­mă­tate, de pe vremea când PSD intrase la

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum 51 minute
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 28 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum 44 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Şoferiţa care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, judecată şi pentru ucidere din culpă

G4Media acum o ora
Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul având loc în comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă în judecată şi pentru ucidere din culpă, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 3 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum o ora
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Şoc pe piaţa IT din Cluj. O mare companie anunţă că închide şi concediază peste 130 de oameni

Mediafax acum 3 ore
Producătorul va închide studioul din Cluj şi va concedia toţi cei 136 de angajaţi care lucrau acolo. Studioul era deschis din august 2010. Gameloft este prezentă pe piaţa din România din 1999 şi mai deţine un studio de jocuri în Bucureşti. Angajaţii

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 2 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Vremea

București
acum

15°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°