Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Propus pentru arestare în urma scandalului de la cazinou

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 20 iulie 2013 ·

Unul dintre tinerii care la începutul lunii iulie au fost implicaţi într-un scandal dintr-un cazinou de pe raza municipiului Focşani, acuzat că a înjunghiat o persoană, a fost propus pentru arestare preventivă. Potrivit unor surse judiciare, pentru că Maricel M., de 26 de ani, s-a sustras cercetărilor, s-a decis ca acesta să fie propus pentru arestare preventivă. La termenul de săptămâna aceasta, cauza a fost amânată pentru lipsă de procedură dar şi pentru lipsa de apărare a inculpatului. Dosarul a primit termen luni, 22 iulie.

Reamintim că în seara zilei de 1 iulie poliţiştii au fost sesizaţi de Nicuţa Ş., angajată în calitate de casier la o societate comercială, cu privire la faptul că între doi clienţi a izbucnit un conflict, unul dintre ei fiind tăiat în zona palmelor de celălalt. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că Maricel M., de 26 ani, pe fondul unor discuţii în contradictoriu, l-a lovit cu un cuţit în zona mâinilor (palmelor), pe Manuel Rafael T., de 22 ani. Victima a ajuns la spital pentru a primi îngrijiri medicale, iar agresorul la poliţie, pentru a explica ce s-a întâmplat. De asemenea, poliţiştii au discutat şi cu martorii care se aflau la momentul respectiv la cazinou, pentru a afla de ce s-au certat cei doi şi de ce au ajuns să se ia la bătaie.

Unul dintre tinerii care la începutul lunii iulie au fost implicaţi într-un scandal dintr-un cazinou de pe raza municipiului Focşani, acuzat că a înjunghiat o persoană, a fost propus pentru arestare preventivă. Potrivit unor surse judiciare, pentru că Maricel M., de 26 de ani, s-a sustras cercetărilor, s-a decis ca acesta să fie propus pentru arestare preventivă. La termenul de săptămâna aceasta, cauza a fost amânată pentru lipsă de procedură dar şi pentru lipsa de apărare a inculpatului. Dosarul a primit termen luni, 22 iulie.

Reamintim că

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 46 minute
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum 21 minute
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 7 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 8 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 9 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 9 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 8 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 8 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Manifestarea pro-palestiniană în campusurile americane: aproape 200 de persoane au fost arestate

News.ro acum o ora
Aproape 200 de manifestanţi pro-palestinieni au fost arestaţi, sâmbătă, în trei campusuri americane, când poliţia a evacuat taberele lor, cel mai recent episod al unei mişcări studenţeşti care se răspândeşte în Statele Unite, relatează AFP. Început

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

9°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

4°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°