Ascunsă în anii regimului comunist, istoria bisericilor şi proprietăţilor acestora a fost altă sămânţă de vrajbă între cetăţenii României post-ceauşiste. În Transilvania mai ales, grupuri din aceeaşi comunitate etnică se înfruntau pentru menţinerea sau redobândirea instituţiilor de cult. Astfel de scene au speriat guvernul şi parlamentarii, după cum relatează Ion Raţiu în notele sale din toamna lui 1990.

La 1 noiembrie, bunăoară, Dan Marţian, preşedintele Adunării Deputaţilor, a convocat câţiva parlamentari într-o întrunire, speriat de ştirea că la Baia Mare greco-catolicii vor să intre cu forţa în catedrala ce-a fost a lor, dar care, din 1948, aparţinea ortodocşilor. S-a decis formarea unei delegaţii care să se deplaseze la faţa locului ca să-i împace. În sala mare a Prefecturii din Baia Mare s-au dezlănţuit spiritele. O lozincă mare orna instituţia, anunţând în spiritul Pieţei Universităţii: "Noi de-aicea nu plecăm,/ Nu plecăm acasă/ Până nu redobândim/ Catedrala nostră". "Toţi vor bisericile lor, astăzi în mâinile ortodocşilor, consemna Raţiu. O tânără ţărancă, foarte elocventă. Pleda în plină ignoranţă, dar utiliza cuvinte alese şi potrivite. Mulţi cu lacrimi în ochi. Mulţi agresivi. Le-am promis sprijin şi am plecat."

Pe cine să sprijini însă?! La Episcopatul Greco-Catolic, episcopul Lucian Mureşan clama restitutio in integrum. În cele din urmă, a acceptat provizoratul unor slujbe alternative în fostele biserici greco-catolice. În sediul Episcopiei Ortodoxe prudenţa îndemnase la pustiu. Astfel că delegaţii s-au dus acasă la Protopopul Gavril Mociran. Prelatul i-a servit pe "aleşi" cu tradiţionalele pâine, slană şi ţuică. De restituirea bisericilor n-a vrut însă să audă, învinuindu-i pe capii bisericii greco-catolice de dihonia vârâtă între creştinii uniţi până mai anul trecut. Încă mai radical s-a pronunţat a doua zi Episcopul Iustinian Chi