Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toyota Prius, primul vehicul hibrid care câştigă locul întâi în cadrul raportului TUV

Publicat in Capital, vineri 28 ianuarie 2011 ·

Toyota Prius este primul vehicul cu o tehnologie auto alternativă care a câştigat locul întâi în cadrul raportului TUV, conform unui comunicat Toyota.

Prius s-a clasat pe primul loc între vehiculele cu o vechime de 3 ani, având cea mai scăzută rată de incidenţă a defecţiunilor majore, mai precis 2,2 procente, conform unui comunicat Toyota.

Locul doi este împărţit de Toyota Auris, Mazda 2 şi Porsche 911, fiecare cu un procent 2,3. Rata medie de incidenţă a defecţiunilor majore pentru toate vehiculele verificate a crescut cu 1,9 puncte în comparaţie cu anul anterior – până la 19,5 procente.

Pentru raportul TUV 2010, experţii din cadrul TUV au analizat 7.253.709 inspecţii auto obligatorii în perioada iulie 2009 până în iunie 2010.

Defecţiunile majore au fost identificate la 5,5 procente din numărul total de vehicule cu o vechime de până la trei ani care au fost prezentate în vederea inspecţiei generale pentru prima dată (2010: 5,1 procente).

Dintre vehiculele cu o vechime de cinci ani, 10,4 procente (2010: 9,9 procente) au prezentat defecţiuni majore, iar în cazul vehiculelor cu o vechime de şapte ani, cifra s-a ridicat la 16,7 procente (2010: 14,7 procente), în timp ce 21,4 procente din vehiculele cu o vechime de nouă ani au fost afectate.

Cu un procent de 26%, aproximativ un sfert din vehiculele cu o vechime de unsprezece ani au primit aprobarea după o vizită la atelierul de reparaţii (2010: 24,1 procente). Per ansamblu, din două vehicule unul a fost defect (52,2 procente), în timp ce 28,2 procente din numărul total al vehiculelor au prezentat defecţiuni minore.

Inspectorii TUV au descoperit în special un număr ridicat de defecţiuni în ceea ce priveşte instalaţiile de iluminat, punţile frontale şi posterioare, precum şi în ceea ce priveşte frânele şi sistemele de furtunuri ale vehiculelor inspect

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 4 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Scandal uriaş la Eurovision. Reprezentantul Olandei a fost descalificat cu câteva ore înaintea finalei

Mediafax acum 2 ore
"Artistul olandez Joost Klein nu va concura în marea finală a concursului Eurovision din acest an", a anunţat sâmbătă într-un comunicat Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), organizatorul evenimentului. Decizia vine în urma unei anchete a

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum o ora
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Hamas publică o înregistrare video cu un ostatic israelian

News.ro acum o ora
Gruparea teroristă Hamas a difuzat sâmbătă un nou videoclip în care apare un ostatic israelian deţinut în Fâşia Gaza. În clipul de 10 secunde, ostaticul se identifică drept Nadav Popplewell, în vârstă de 51 de ani, relatează The Times of Israel. Băr

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 6 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum 2 ore
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 49 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România, spune Alexandru Rafila, avertizându-i pe adulți să se vaccineze deoarece riscă o formă „mult mai agresivă”

HotNews acum o ora
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în țara noastră. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, „probabil mai mult decât în alte ţări”, și a fă

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°