Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Final trist și înfrângere nemeritată pentru HCM Constanța

Publicat in Adevarul, luni 29 martie 2010 ·

HCM Constanta a pierdut ieri la Buzău partida cu MKB Veszprem din optimile Ligii Campionilor la handbal masculin, după un meci halucinant, în care constănțenii au jucat de la egal la egal cu adversarii timp de 50 de minute.

Aproximativ 2500 de spectatori au umplut duminică Sala Sporturilor "Romeo Iamandi" din Buzău pentru întâlnirea dintre HCM Constanţa şi MKB Veszprem. Era practic prima dată când o formaţie românească atingea faza optimilor de finală ale acestei competiţii.

Cu toate că înaintea jocului maghiarii au pipat bine, MKB Veszprem, fosta echipă a lui Marian Cozma, a vrut să tranşeze calificarea încă din meciul tur, Mocsai şi elevii săi, în teren au tratat cu maximă seriozitate această dispută.

Astfel, Veszprem începe bine meciul de la Buzău şi după trei minute are un avans de două goluri (2-0), însă Csepreghi şi Toma egalează rapid.

Elevii lui Zoran Kurtes, chiar dacă pe alocuri s-au autodepăşit, au dat de o apărare puternică şi bine organizată, de fapt punctul forte al maghiarilor.

Nici măcar în superioritate numerică, pe finalul primei reprize, constănţenii nu au reuşit să spargă zidul oaspeţilor, care pe contraatac şi-au asigurat un avantaj liniştitor după primele 30 de minute de joc, 9-12.

Părea că pauza a fost un sfetnic bun pentru HCM, care imediat după revenirea de la cabine au reuşit să spargă lacătul magiar, egalând la 13.

Partida se menţine în continuare foarte echilibrată, Toma marchează din toate poziţiile, iar portarul de ocazie, George Buricea, apărând excelent în faţa lui Georg Ivancsik.

În ciuda acestei intervenţii care a menţinut egalitatea la 18 pe tabela de marcaj, oaspeţii s-au dezlănţuit pe final reuşind să se desprindă şi să câştige la o diferenţă mult prea mare în raport cu evoluţia din teren ale celor două combatante, 23-27.

Chiar şi în aceste condiţii constănţenii îşi păstrează o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 8 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 3 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 5 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 6 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 11 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 3 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°