Succesul uriaş de care s-a bucurat "Madagascar", apoi "Madagascar 2" (locurile 143 respectiv 66 în topul încasărilor, peste 1 miliard încasări) i-a făcut pe producători să facă – aţi ghicit – "Madagascar 3". Doamnelor şi domnilor, dar mai ales copii: "Madagascar 3: Rătăciţi prin Europa".
În cea de-a treia serie a francizei care a cucerit publicul şi box office-ul internaţional, cumulând miliarde de dolari încasări, Alex, Marty, Gloria şi Melman sunt decişi să-şi găsească drumul înapoi spre Grădina Zoo din New York. Lăsând Africa în urmă, aventurierii noştri fac un ocol şi ies la suprafaţă, în cel mai propriu sens al expresiei, în Europa, într-o cursă nebunească pentru a-i găsi pe pinguinii şi maimuţele care reuşiseră să spargă banca într-un cazinou din Monte Carlo. Dar acolo, norocul li se înfundă când dă peste ei ofiţerul de la Protecţia Animalelor, căpitan Chantel DuBois, căreia nu-i place deloc să vadă animale hoinărind prin oraşul ei şi căreia îi surâde ideea să vâneze primul ei leu! Rătăciţii noştri îşi găsesc refugiul perfect într-un circ ambulant, unde vin cu ideea măreaţă de a-l revigora, de a-şi descoperi talente neştiute, totul pentru a ajunge acasă, la New York, teferi şi nevătămaţi.
Filmul a intrat deja în avanpremieră în cinematografe, iar premiera are loc în acest week-end.
Variantă subtitrată sau dublată
Pentru prima dată, eroii din Madagascar vor putea fi văzuţi în 3D. În cinematografe vor exista două verisuni. În cazul celei subtitrate, vocile personajelor sunt cele originale, cu care ne-am obişnuit deja: Ben Stiller, Chris Rock, David Schwimmer, Jada Pinkett Smith, Sacha Baron Cohen, Cedric The Entertainer, Frances McDormand, Martin Short etc. Versiunea dublată va avea în prim-plan actorii români Mihai Bisericanu, Marcelo Cobzariu, Cosmin Seleşi, Adina Lucaciu, Viorel Ionescu, Bogdan Farcaş. Regia şi adaptarea îi apar