Două grupări de carderi care acţionau în Craiova şi Bucureşti, dar şi în Olanda, Germania, Italia sau Franţa au fost destructurate în această săptămână de ofiţerii de la Crimă Organizată
Doi membri ai unui grup infracţional organizat, specializat în fraude cu cărţi de credit, au fost prinşi de ofiţerii BCCO Craiova miercuri, pe aeroporturile Băneasa şi „Henri Coandă“ din Bucureşti. Poliţiştii au obţinut informaţii că doi craioveni - Cătălin Stana şi Florin Oprea - vor pleca la Bruxelles, unde urma să monteze pe bancomate aparatură pentru copierea datelor cardurilor bancare. În bagajele acestora, oamenii legii au descoperit mai multe dispozitive folosite pentru skimming, componente ale acestora şi instrumentele pentru confecţionarea unor astfel de dispozitive.
În aceeaşi zi, poliţiştii au oprit în trafic, în municipiul Craiova, un autoturism condus de Mihnea Traşcă, bărbatul care l-a dus la Aeroportul „Henri Coandă“ pe Stana. În maşina condusă de craiovean au fost descoperite alte dispozitive pentru copierea cardurilor bancare.
Potrivit anchetatorilor, Stana şi Oprea, împreună cu Dina Cotolan, din Craiova, şi Alexandru Neagu, din Bucureşti, s-au ocupat cu copierea datelor cardurilor bancare pe teritoriul mai multor state, cum ar fi Olanda, Germania, Italia şi Franţa. Cei cinci sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, confecţionarea şi deţinerea de echipamente pentru falsificarea instrumentelor de plată electronică.
Percheziţii în locuinţele carderilor
A doua grupare de carderi a fost destructurată joi dimineaţă, după ce ofiţerii BCCO Craiova, coordonaţi de un procuror de la DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, au efectuat cinci percheziţii domiciliare la locuinţele a patru craioveni suspectaţi că ar fi făcut numeroase retrageri frauduloase de numerar din bancomate din ţara noastră şi Olanda. După efectu