Preşedintele Traian Băsescu a declarat că va discuta cu premierul Victor Ponta despre propunerea sa avansată săptămâna trecută privind selectarea şi propunerea de către CSM a persoanelor pentru funcţiile de procuror general şi procuror-şef al DNA.
"Răspunsurile mi s-au dat public. Mi s-a spus «Citeşte legea, domnule preşedinte». Eu n-am propus o soluţie ca CSM să îi selecteze, CSM să ne sugereze, din ce ştiu ei, care sunt cei mai buni şi reputaţi procurori, cu cea mai bună activitate profesională, să ni-i aducă la cunoştinţă, să spună şi doamna Pivniceru şi eu, da?, ca să nu mai avem surpriza neplăcută a unei unanimităţi în a-i respinge, la nivelul CSM. Este clar că cel mai credibil moment în procesul de numire a procurorilor este avizul CSM. Cel puţin în momentul de faţă. Au fost şi alte situaţii, când ministrul era extrem de credibil. Acum, cel mai credibil moment este cel al avizului CSM. De aceea, cred că este o soluţie care ne poate ajuta să facem o numire rapidă", a afirmat Băsescu, întrebat despre răspunsurile primite la propunerea sa.
Întrebat dacă intenţionează să reia subiectul într-o discuţie cu ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, Băsescu a spus că intenţionează să discute cu premierul Ponta.
"În primul rând, o să-l mai discut cu premierul", a spus Băsescu, amintind că în raportul MCV se menţionează angajamentul Guvernului privind procesul de selecţie a candidaţilor pentru aceste funcţii într-un mod "deschis şi transparent".
"Este clar că la Comisia Europeană a fost luat foarte în serios acest acord şi este, deocamdată, considerat un document care arată că Guvernul se angajează să menţină drumul democratic şi respectarea statului de drept şi justiţia. Din acest motiv, eu cred că încercările de a ne juca cu procurorii, ba să aducem unul care nu a făcut nici un dosar de un an jumătate, ba să aducem un prieten, ba să aducem un om