Dacă pentru Banana Yoshimoto (despre romanul căreia am vorbit în articolul precedent) mîncarea are un rol esenţial într-o manieră delicată, poetică, pentru mexicana Laura Esquivel gătitul şi reţetele sînt rodul pasiunilor. Nu numai că, în romanul acesteia Ca apa pentru ciocolată (Editura Humanitas, Bucureşti, 2004, traducere de Cornelia Rădulescu), Prepeliţele de petale de trandafir sau Supa din coadă de vacă exprimă sentimentele celei care le-a gătit (Tita, eroina romanului), ci sînt capabile să împlinească iubiri, să vindece, sau chiar să omoare. Gîndurile şi sentimentele bucătăresei se materializează în felul pe care aceasta îl duce la bun sfîrşit, transformîndu-l într-o unealtă magică capabilă de a împlini dorinţele. Tita îşi găseşte confortul în căldura bucătăriei, precum Mikage, şi se exprimă prin mîncare, depăşind, însă, sfera realului şi păşind în supranatural şi mitologie. Într-o lume închisă, plină de prejudecăţi puse pe seama tradiţiei, şi de cruzime, Tita se simte liberă numai gătind felurile pe care le consideră adecvate unei situaţii sau alteia şi, mai ales, pe care le simte. Eroina comunică prin convenţia limbajului gastronomic şi interesant este că cei din jur nu numai că îi înţeleg mesajele, dar nu se pot împotrivi punerii acestora în practică chiar pe propria lor piele. Tita s-a născut în bucătărie: "între mirosul unei supe cu fidea care era pe foc şi aromele de cimbru, dafin, coriandru de lapte fiert şi, fireşte, de ceapă". "Naşterea aceasta neobişnuită a făcut ca Tita să simtă o imensă

dragoste pentru bucătărie şi să-şi petreacă cea mai mare parte din viaţă în ea." "Tot aşa confunda bucuria de a trăi cu bucuria de a mînca." Senzaţiile Titei se exprimă tot în termeni gastronomici: cînd s-a îndrăgostit de Pedro, a fost ca "o gogoaşă în ulei clocotit". Cînd Pedro, forţat de mama ei, a luat-o în căsătorie nu pe ea, ci pe sora ei mai mare,