Tribunalul Bucureşti ar putea da astăzi sentinţele în dosarul Institului de Cercetări Alimentare (ICA). Printre persoanele judecată se află şi Dan Voiculescu.
Dezbaterile în dosarul privatizării Institului de Cercetări Alimentare (ICA) au fost finalizate pe 29 august. Sentinţa urma să fie pronunţată pe 12 septembrie, dar a fost amânată de Tribunalul Bucureşti pentru 26 septembrie.
Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a afirmat la ultimul termen că toate probele din dosar dovedesc acuzaţiile aduse inculpăţilor. El a cerut condamnarea lui Voiculescu la o pedeapsă cu executarea pentru spălare de bani, confiscarea sumelor de bani ce sunt prevăzute în rechizitoriu, precum şi restrângerea anumitor drepturi icivile. Procurorul a cerut instanţei să constate că a intervenit prescripţia specială în privinţa traficului de influenţă.
În cazul celorlalţi inculpaţi, procurorul a cerut instanţei să constate că pentru unii dintre aceşti a intervenit prescripţia în cazul unor fapte de fals şi uz de fals. A fost solicitată condamnarea la pedepse cu executare pentru instigare la fals intelectual şi complicitate la subevaluarea unor active de stat aflate în proces de privazare, potrivit Mediafax.
Dan Voiculescu, preşedinte-fondator al Partidului Conservator, a fost trimis în judecată, alături de 12 persoane, în dosarul privatizării ICA. Alături de Voiculescu mai sunt judecaţi: Corneliu Popa; Cătălin Sandu Jean; Gheorghe Mencinicopschi; Sorin Pantiş; Vlad Nicolae Săvulescu; Marian Gheorghe Domnişoru; Gheorghe Sin; Constantin Baciu; Alexandru Petre; Marinescu Grigore; Vica Ene; Flavius Adrian Pop.
Prejudiciul a fost evaluat la 60 de milioane de euro.
Tribunalul Bucureşti ar putea da astăzi sentinţele în dosarul Institului de Cercetări Alimentare (ICA). Printre persoanele judecată se află şi Dan Voiculescu.
Dezbaterile în dosarul privati