Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pensionarii pot fi executati pentru datoriile la intretinere

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 31 martie 2005 ·

chiar daca au datorii, batrinilor nu le poate fi luata toata pensia La ora actuala, la Casa Judeteana de Pensii s-au inregistrat peste 250 de cereri de executare silita a pensionarilor, in contul unor datorii la bugetul local sau in contul utilitatilor publice. Aici au fost primite cereri ale creditorilor de a fi urmarite prin poprire veniturile obtinute din pensii. Potrivit legii, pentru a putea fi pornita executarea silita prin poprire este necesara existenta unui inscris care sa aiba valoarea de titlu executoriu. "Sumele ce reprezinta venituri banesti ale debitorului persoana fizica, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum si ajutoarele sau indemnizatiile cu destinatie speciala, sint supuse urmaririi numai in conditiile prevazute de Codul de Procedura Civila", a declarat directorul Casei de Pensii, Coman Andrei. Urmarirea, poprirea pensiilor se face astfel: pina la jumatate din pensie, pentru sumele datorate cu titlu de obligatie de intretinere sau alocatie pentru copii, precum si in ipoteza in care sint mai multi creditori urmaritori si pina la 1/3 din pensie, pentru orice alte datorii, cum ar fi plati restante la CUP RA, la SC ENET SA sau alte utilitati publice. In cazul in care pensia este mai mica decit salariul minim net pe economie (la aceasta data - 3,1 milioane de lei), aceasta poate fi urmarita numai asupra partii ce depaseste jumatate din acest cuantum, adica numai pentru suma ce depaseste 1,55 milioane de lei, respectiv jumatate sau o treime din diferenta dintre pensie si 1,55 milioane lei. Sumele retinute se vireaza prin ordin de plata, conform intelegerii dintre CJP Vrancea si creditor, creditorului insusi sau executorului judecatoresc care realizeaza executarea silita, persanelor aflate in intretinere, daca exista un pensionar cu obligatia platii pensiei alimentare sau de intretinere sau primariei, in cazul constituirii unui debit in urma

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

HotNews acum 22 minute
Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Hotel din AntalyaFoto: K. Kreder / ImageB

VIDEO Imagini cu bătaia dintre deputații Florin Roman și Dan Vîlceanu

G4Media acum 14 minute
Camerele de supraveghere din Parlament au surprins bătaia dintre deputații Florin Roman și Dan Vîlceanu. https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2024/05/WhatsApp-Video-2024-05-21-at-12.33.10.mp4 Conflict violent în Parlament între doi deputați. Fl

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum o ora
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Klaus Iohannis a discutat cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră

News.ro acum 31 minute
Klaus Iohannis a avut o discuţie telefonică, marţi, cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră. „Am transmis, de asemenea, angajamentul ţării noastre pentru Formula de Pace a U

Apa caldă, sistată în sute de blocuri din Capitală. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum o ora
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă marţi, 21 mai, lucrări de înlocuire şi de reparaţii pe conductele reţelei termice primare, în zone din sectoarele 1, 2, 3 şi 6 ale Capitalei. Apa caldă va fi sistată în sute de blocur

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 3 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Piaţa românească de investiţii imobiliare a încheiat primul trimestru cu tranzacţii de 202 mil euro

Mediafax acum 23 minute
România a avut cea mai bună performanţă în comparaţie cu celelalte cinci economii majore (Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia) din Europa Centrală şi de Est (ECE), într-un context în care activitatea pe piaţa din regiune a fost redusă, iar

Asigurătorii anunță că au plătit anul trecut despăgubiri de 13 milioane de euro în urma incendiilor. Cu cât le-au crescut veniturile

HotNews acum 10 minute
​Despăgubirile achitate anul trecut de către firmele de asigurări pentru prejudiciile produse locuințelor de către incendii au depășit 63,3 milioane lei (cca. 13 milioane euro), în creștere cu 46% față de anul anterior, a anunțat marți UNSAR, asocia

Evaluarea naţională la finalul clasei a IV-a începe cu proba la limba română

HotNews acum 6 ore
Evaluarea naţională la finalul clasei a IV-a începe marţi cu proba la limba română, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevi la școalăFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Miercuri va avea loc proba la matematică, iar elevii din part

Mesaj RO-Alert în Sinaia, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Sinaia au transmis, marţi, unm mesaj RO-Alert pentru avertizarea populaţiei, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs în oraş. ”A fost transmis mesaj RO-Alert în oraşul Sinaia, str. Furnica, pentru avertizarea populaţiei cu privir

Vremea

București
acum

23°
mar.

12°/24°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/26°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°