Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INTERVIU EXCLUSIV Arpad Paszkany, DEZLĂNŢUIT! Harry Potter Porumboiu, Liga şi Comisiile, LA JUDECATĂ!

Publicat in Pro Sport, marți 29 mai 2012 ·

Paszkany îi cere finanţatorului de la Vaslui să probeze în Instanţă toate acuzaţiile din ultimul timp la adresa CFR-ului şi crede că scandalul de la meciul cu "U" Cluj a fost premeditat cu ajutorul Ligii

Citeşte mâine în ProSport ce spune Paszkany despre Mafia pariurilor din România, de ce l-a demis pe Jorge Costa şi câţi bani a băgat în CFR în zece ani

Opt trofee în ultimii cinci ani. Toată lumea e invidioasă pe dumneavoastră. Cum a fost posibil?

Prin foarte multă muncă şi prin şi mai mult suflet! Norocul meu este că şi la fotbal, ca şi în celelalte activităţi ale mele mai puţin mediatizate, din sectoarele economice, am o echipă managerială foarte bună. Ştiu că Meme Stoica a luat anul trecut titlul de cel mai bun manager, dar, din punctul meu de vedere, cel mai bun manager e Iuliu Mureşan. Iar trofeele câştigate vorbesc de la sine. Pot să spun că avem aceeaşi echipă managerială de la început, chiar de când am preluat acest club, din Divizia C. Iuliu Mureşan preşedinte, Sandu Matei - el e un fel de director sportiv, iar apoi am reuşit să aducem un suflu nou şi oameni tineri. Venirea lui Răzvan Zamir acum trei ani şi mai sunt nişte tineri ale căror nume nu sunt cunoscute pe plan fotbalistic.

Cine e Răzvan Zamfir

Răzvan Zamir. E considerat o persoană controversată. Porumboiu spune că se ocupă de toate nenorocirile la CFR...

Eu nu comentez declaraţiile persoanei pe care aţi amintit-o. Această persoană va avea de povestit în faţa Instanţei.

Ce rol are Răzvan Zamfir la club? Ce face efectiv?

În România nu prea are atribuţiuni. El stă mai mult în străinătate decât în România. Este relaţia directă cu scouterii externi, pentru că vorbeşte foarte bine spaniola şi destul de bine portugheza.

Lumea spune că el ar contacta jucătorii din România ca să-i blătuiască, pentru că are relaţii cu ei de când

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 3 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 6 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 7 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 10 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 8 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Justiţia din Nepal a ordonat limitarea numărului de permise pentru escaladarea Everestului

Adevarul acum 5 ore
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens.

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 4 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

SUA condamnă atacurile cibernetice din Europa și acuză Rusia că s-ar afla în spatele lor

Ziare.com acum 3 ore
Diplomaţia americană a condamnat vineri, 3 mai, o recentă campanie de atacuri cibernetice în Europa şi a atribuit Rusiei responsabilitatea pentru aceste acţiuni, aşa cum au făcut deja guvernele german şi ceh, relatează AFP. "Statele Unite condamnă c

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 2 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°