Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Merge pe jos aproape 20 de kilometri, ca să ajungă la şcoală. Povestea unui elev care stă în întuneric şi care înfruntă gerul ore în şir, ca să studieze

Publicat in Adevarul, vineri 25 noiembrie 2011 ·

Un elev din Craiova merge pe jos în fiecare zi aproape 20 de kilometri, ca să ajungă la şcoală, pentru că nu-şi permite un abonament la mijloacele de transport din oraş. Băiatul locuieşte face peste trei ore, de acasă până la unitatea de învăţământ unde studiază.

Cătălin Rusu, în vârstă de 16 ani, din Craiova, parcurge în fiecare zi aproape 40 de kilometri, traseul dus-întors de la şcoala unde învaţă până acasă. Este elev în clasa a X-a la Liceul de Informatică „Ştefan Odobleja”, profil Matematică-Informatică, însă locuieşte la 17 kilometri distanţă faţă de unitatea de învăţământ unde studiază, într-un cartier de la marginea oraşului. Pentru că nu are bani de abonament, merge pe jos la şcoală. „Mă trezesc la ora 4.00 dimineaţa, ca să o iau la pas. Fac două ore până la liceu, iarna fac vreo trei, când e zăpada mare, că mă mişc mai greu. O dată la săptămână mă mai urc în tramvai, dar mi-e cam frică pentru că nu iau bilet şi m-au mai prins controlorii. M-au dat jos de fiecare dată”, recunoaşte Cătălin.

Povesteşte că tatăl său este bolnav şi că nu mai poate munci de ani de zile iar mama sa câştigă aproape 500 de lei, fiind angajată ca femeie de serviciu la un târg din Bănie. Copilăria lui Cătălin este, spun părinţii, una chinuită. „Eu abia mă pot ridica din pat, pentru că am fost operat de patru ori de hernie de disc, acum trebuie să mă mai operez o dată. Când am crize de durere, baiatul cheamă Salvarea şi mă ajută să mă urc în ea, şi asta se întâmplă mai tot timpul. El îmi aduce mâncare la pat, el îmi duce grija, când soţia e la lucru”, mărturiseşte Marinel Rusu, tatăl lui Cătălin. Elevul s-a resemnat cu aceste probleme şi nu se mai plânge nici de faptul că învaţă la lumina lumânării. Curent electric nu are acasă. „Încerc să reţin teoria de la şcoală, că acasă nu am lumină. Dacă avem lumânări le mai aprindem, dacă nu, stăm aşa, pe neg

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum o ora
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 46 minute
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 37 minute
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 3 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum o ora
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum 2 ore
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 5 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

13°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

23°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°