Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pentru români? Parlamentul European şi reintroducerea vizelor pentru SUA şi Canada

Publicat in Ziua Veche, joi 12 septembrie 2013 ·

Parlamentul European a votat, joi, o rezoluţie de modificare a Regulamentului UE privind vizele, prin care se introduce o clauză de reciprocitate care obligă SUA şi Canada să elimine vizele pentru români

Prin modificarea Regulamentului 539/2001, Uniunea Europeană poate reintroduce vizele pentru cetăţenii americani şi canadieni, în cazul în care Washington şi Ottawa nu ridică obligativitatea vizelor pentru un stat membru al UE. Modificarea va intra în vigoare în decurs de 24 de luni de la publicarea în Jurnalul Oficial al UE, transmite Mediafax,

Textul adoptat joi este rezultatul unor negocieri între Legislativul european şi Consiliu şi cuprinde două amendamente. “Mecanismul de reciprocitate” va putea fi activat atunci când o ţară terţă ai cărei cetăţeni nu au nevoie de viză pentru a călători în UE aplică sau menţine obligativitatea vizelor pentru cetăţenii uneia sau mai multor state membre. “Mecanismul de suspendare” va permite suspendarea temporară a vizelor pentru o ţară terţă, în cazul unei situaţii de urgenţă.

Aplicarea “mecanismului de reciprocitate” implică o procedură îndelungată, care poate fi declanşată doar la solicitarea unui stat membru ai cărui cetăţeni au nevoie de vize pentru a călători în state precum SUA şi Canada.

La 30 de zile de la intrarea în vigoare a rezoluţiei, statul în cauză poate notifica în scris Parlamentul European, Consiliul şi Comisia Europeană pentru a cere declanşarea mecanismului. CE publică notificarea în Jurnalul Oficial, iar statul terţ are la dispoziţie şase luni pentru a ridica vizele.

Dacă nu se întâmplă acest lucru, Comisia Europeană are la dispoziţie două soluţii: poate adopta impunerea, pe o perioadă de 12 luni, a vizelor pentru cetăţenii statului terţ sau poate înainta Parlamentului European şi Consiliului un raport de evaluare a situaţiei, în care explică de ce nu propune impunerea temporară

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 56 minute
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

Rodeanu: PNL fără mască - înjurături şi bătaie în Parlament / Florin Roman spune că a fost agresat de Dan Vîlceanu

Mediafax acum 35 minute
În urmă cu puţin timp, România a văzut cum doi foşti miniştri ai PNL îşi rezolvă diferendele cu metode de cartier, învăţate în spatele blocurilor, scrie pe Facebook vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Boigdan Rodeanu. El spu

Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe

Mediafax acum 2 ore
O persoană a murit după ce avionul care zbura de la Londra către Singapore s-a confruntat cu turbulenţe. Zeci de persoane sunt rănite. Avionul a fost deviat către alt aeroport.

Primul scaner cu raze X pentru combaterea activităţilor ilicite, inaugurat la Galaţi-Giurgiuleşti

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, instalarea primului scaner în Biroul vamal Giurgiuleşti, destinat autovehiculelor, reprezintă doar o parte din efortul Ministerului de Finanţe şi al Autorităţii Vamale Române de a moderniza infrast

Asma al-Assad, soţia preşedintelui sirian, suferă de o leucemie, după ce s-a vindecat de cancer la sân

News.ro acum o ora
Soţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Asma, în vârstă de 48 de ani, care s-a vindecat după un cancer la sân, suferă de o leucemie şi va urma un tratament, anunţă marţi într-un comunicat preşedinţia siriană, relatează AFP. ”După ce a prezentat

Adrian Vasile nu mai este antrenorul echipei CSM București

HotNews acum o ora
CSM București a anunțat pe site-ul său oficial despărțirea de antrenorul Adrian Vasile. Campioana României la handbal feminin a ratat prezența în Final4-ul EHF Champions League după ce a fost eliminată de Metz. Adrian VasileFoto: CTK / Alamy / Alamy

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum 4 ore
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Delegația României pentru Jocurile Olimpice de la Paris are un nou membru

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Chiruță (25 de ani), a obținut calificarea la Paris 2024, după ce s-a impus marți în finala probei de schif simplu din cadrul Regatei de la Lucerna. România va fi reprezentată în capitala Franței de 45 de canotori, totalul tricolorilor” ajungâ

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 5 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Vremea

București
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/27°
Iasi
acum

28°
mar.

11°/28°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

28°
mar.

14°/28°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°