Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paulo Sergio: Am făcut un meci mare, jucătorii merită toate felicitările

Publicat in Mediafax, miercuri 21 noiembrie 2012 ·

Antrenorul Paulo Sergio a declarat, marţi seară, că echipa CFR Cluj merită toate felicitările pentru victoria din partida cu Sporting Braga, scor 3-1, în etapa a cincea a grupei H a Ligii Campionilor.

"Jucătorii mei au făcut un meci mare, toate felicitările pentru ei. Rezultatele în competiţia internă nu au fost foarte bune, dar astăzi echipa merită nota zece, a muncit foarte bine. Mă bucur că Rui Pedro a marcat de trei ori, dar nu-mi place să vorbesc despre un anumit jucător. A fost o strategie să-l folosesc pe Bastos în locul lui Kapetanos şi a mers. Acum avem timp să ne gândim la Manchester, dar mă gândesc mai întâi la partida cu U Cluj. În fotbal orice este posibil", a declarat la TVR 1 Paulo Segio, care a precizat că se simte foarte bine la Cluj.

Mijlocaşul echipei CFR Cluj, Rui Pedro, a declarat că a visat să marcheze trei goluri într-un meci de Liga Campionilor, dar nu şi-a imaginat că poate face acest lucru.

"Sunt foarte fericit că am marcat de trei ori, am făcut jocul vieţii mele. Atât Sougou, cât şi Bastos au fost foarte importanţi, dar trebuie să remarcăm toţi jucătorii. Dedic golurile fetiţei mele. Ştim că va fi greu să marcăm la Manchester United, dar dacă tot am ajuns aici, mergem să ne încercăm şansa. Am visat să marchez trei goluri, dar nu mi-am imaginat că pot face asta", a declarat Rui Pedro.

Pe de altă parte, preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat că formaţia campioană a României va merge la Manchester, în ultima etapă, să câştige punct sau puncte.

"Din păcate, Manchester a pierdut la Istanbul, dar important este că noi am câştigat. Am spart acel blestem din primele două participări în Liga Campionilor când am făcut de fiecare dată patru puncte. Mergem cu încredere să luăm punct sau puncte cu Manchester, mai ales că vor juca, probabil, tot cu echipa a doua. Braga îşi va apăra corect şansele în u

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 4 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 2 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 6 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 3 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 5 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 5 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 5 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°