Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Sova: Statul roman va trebui sa plateasca o despagubire companiei Bechtel pentru incetarea contractului

Publicat in HotNews, duminică 7 aprilie 2013 ·

Ministrul Dan Sova va cere o ancheta Corpului de Control al premierului Victor Ponta asupra contractului incheiat cu compania americana Bechtel pentru realizarea Autostrazii Transilvania. Ministrul a declarat duminica seara in emisiunea "Kilometrul 0" la Digi24 ca va sesiza si Parchetul daca vor fi descoperite nereguli de natura penala. Totusi, statul roman va plati unele despagubiri pentru incetarea contractului.

Alte declaratii:

Niste penalizari pentru incetarea inainte de termen a contractului se vor plati, insa nu e vorba de penalizarile de jumatate de miliard de euro vehiculate la un moment dat. Voi dori un control specific numai pe acest contract. Daca Corpul de Control concluzioneaza ca sunt probleme, atunci inainteaza la DNA.Contractul (cu Bechtel) e semnat in sistem fidic. In acest sistem, incetarea inainte de termen da dreptul constructorului sa primeasca despagubiri. La momentul 30 aprilie, cand negocierile se vor incheia, dupa acest moment am cerut Corpului de Control al premierului un control specific numai pe acest contract. Daca corpul de control concluzioneaza ca sunt probleme, atunci inainteaza la DNA.Din totalul de 1,4 miliarde de euro, Miron Mitrea nu a platit decat 50 de milioane de euro. Din 2011 nu au mai platit nimic, ne-au lasat noua un cadou de 50 de milioane de euro pe care l-am platit acum zece zile. Boc nu a mai platit nimic.In suma pe care o vom plati Bechtel intra ce prevede contractul, dar si ce trebuia platit din 2011, fie ca e vorba de conservarea lucrarilor etc... Va fi public, vom da suma si ce reprezinta.Ce e important - si este o alta chestiune care va face obiectul Corpului de Control al premierului este ca din august anul trecut, de cand s-a incheiat depunerea ofertelor pentru A4, nu au reusit pentru trei tronsoane nici azi. Ministrul Dan Sova va cere o ancheta Corpului de Control al premierului Victor Pon

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum o ora
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Grindină în mai multe zone din ţară. Ce județe au fost afectate

Ziare.com acum 30 minute
Grindina a afectat mai multe gospodării din țară, afectând grădinile și livezile. Imagini cu ploaie torenţială însoţită de grindină au fost distribuite pe reţelele de socializare din mai multe zone din ţară, unde meteorologii au anunţat căderi impor

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 5 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum o ora
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 59 minute
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 12 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum 2 ore
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°