Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Record de absenţe în învăţământul braşovean

Publicat in Adevarul, joi 24 februarie 2011 ·

Chiulangii pleacă de la ore, pentru că se plictisesc. Cei mai mulţi sunt de la liceu, cu aproape 400.000 de absenţe nemotivate.

Cei peste 65.000 de elevii din judeţul nostru au „reuşit" să adune, în primul semestru al anului şcolar, peste 500.000 de absenţe. Fruntaşi la acest capitol sunt liceenii, urmaţi de cei de la şcolile postliceale. În medie, un elev de liceu a adunat 17 absenţe neîncercuite, unul de la şcoala de arte şi meserii 9 absenţe, unul de la gimnaziu 7, iar, la nivelul învăţământului primar, doar una.

„Cifrele de anul acesta se situează într-o medie a ultimilor cinci-şase ani. Am avut un maximum de absenţe acum trei ani, dar fluctuaţia anului în curs nu a fost mai mare de 7-8%. Nu am observat o creştere, ci o constanţă", a mai spus Valentin Bucur, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov.

Băieţii chiulesc mai mult

Din cele 579.950 de absenţe, 385.655 le aparţin băieţilor. Mai mult de jumătate din absenţele de la nivelul liceal au fost căpătate de băieţi. Inspectoratul Şcolar nu are, însă, un top al liceelor cu cele mai multe absenţe. „Nu putem face un top al instituţiilor de învăţământ cu cele mai multe absenţe, pentru că toate cifrele se adună într-o bază de date. Mai mult, cifrele de la jumătatea anului nu sunt relevante. Abia la finele anului vom putea să facem o astfel de analiză", a mai spus Valentin Bucur.

Elevilor chiulangii riscă să li se scadă nota la purtare sau să nu li se încheie media la o anumită materie, dacă au participat doar la 50% din cursuri. De asemenea, absenţele sunt indicatori ai disciplinei şcolare, iar la finalul anului, elevii pot fi sancţionaţi.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia: Poliția a emis ordin de protecție

HotNews acum 20 minute
Deputatul Viorel Focşa este acuzat din nou că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie. Amintim că în ianuarie parlamentarul a fost reclamat de către soția sa pentru agresiune, iar pe numele său a fost deschis dosar pe

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum o ora
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Primul vot din viaţă. Ministerul Educaţiei: Pe 9 iunie, peste 1,1 milioane de tineri vor avea prima lor experienţă de vot

Mediafax acum o ora
De Ziua Naţională a Tineretului, Ministerul Educaţiei îi îndeamnă pe tineri să se implice activ în procesul democratic şi să îşi facă vocea auzită prin vot. „Anul 2024 este un an în care se vor desfăşura patru rânduri de alegeri în România: europarl

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum o ora
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Program de Paște 2024 Lidl. Orarul magazinelor din țară

HotNews acum 16 minute
Program de Paște 2024 Lidl. Magazinele vor avea un program special, iar peste 350 de locații vor fi închise în prima și a doua zi de Paște, 5 și 6 mai 2024. magazin Lidl BucurestiFoto: Vlad Ispas / Alamy / Alamy / Profimedia Clienții își vor putea f

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 4 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 3 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Ciucă, de Ziua Tineretului: Orice politician într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze dezvoltarea profesională şi maturizarea armonioasă. Investind în tineri, investim în România

News.ro acum o ora
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, afirmă, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Tineretului, că orice politician ajuns într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze

Atlantic Council îl onorează pe Klaus IOHANNIS / Președintele României primește premiul „OSCARUL de la Washington”

Gandul acum 2 ore
Atlantic Council a anunțat cei patru laureați ai Premiilor pentru Distinguished Leadership 2024, denumite de mass-media „Oscarurile de la Washington”. Președintele României, Klaus Iohannis, este unul dintre cele trei personalități care vor fi onorat

Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 2 mai, de la ora 19:00

Gandul acum 54 minute
Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de jurnalistul Daniel Nazare. Sportiva română Andreea Beatrice Ana s-a calificat, acum patru săptămâni, la Jocurile Olimpice de la P

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

15°
joi

12°/15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°