Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Abonaţii Primăriei Iaşi la contractele pe fonduri europene mai vor 16 milioane de euro

Publicat in Adevarul, vineri 23 septembrie 2011 ·

Şapte consorţii şi firme din ţară au „asaltat“ ieri Primăria Iaşi cu oferte financiare la licitaţia privind lucrările din Nicolina.

Iaşi: Parafă de 20 de milioane de euro. Start pentru modernizarea străzilor din Podu Roş şi Nicolina

Contractul scos ieri la licitaţie are o valoare de 16,31 de milioane de euro şi presupune modernizarea infrastructurii de transport în partea de Sud a municipiului. Vor fi reabilitate străzile Nicolina, şoseaua Nicolina, bulevardul Dimitrie Cantemir, şoseaua Naţională şi pasajul Nicolina.

Prin proiectul „Dezvoltarea şi Reabilitarea arterei funcţionale SUD“, şefii din Primărie vor introduce transportul public cu tramvaiul între Podu Roş şi CUG şi vor amenaja o nouă pistă de biciclişti care va avea o lungime de aproape 8 kilometri.

La licitaţie s-au prezentat firma CMC Cărbuneşti din judeţul Maramureş cu o ofertă de 51,6 milioane lei şi şase asocieri. Consorţiul dintre Artera Blue şi Compania Feroviară Câmpulung Moldovenesc a venit cu o ofertă financiară de 54,6 milioane lei, asocierea dintre Viarom Construct cu Societatea de Construcţii în Transporturi Bucureşti cu 52,2 milioane lei şi cea dintre Grup Colas cu Impex Loial cu 43,8 milioane lei.

Firmele abonate la contractele pe zeci de milioane de euro ale Primăriei Iaşi

Lista societăţilor participante este completată de firmele Mari Vila Com şi Romstrade, cu o ofertă comună de 58,5 milioane de lei, şi de Construcciones Lujan SA cu Ted Construct Iaşi şi Enrique Ortiz e Hijos, cu 55,4 milioane lei.

Asocierea dintre Martin Rose Romania, Vega '93, Conest care a ofertat cu 56,6 milioane lei nu a uitat de acest contract al Primăriei. Aceleaşi firme au câştigat unul de 13,5 milioane de euro pentru reabilitarea a 16 străzi din zona Copou-centru-strada Palat, un alt contract de 13,7 milioane de euro pentru construcţia Pasajului Octav Băncilă şi un al tr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 10 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°