La rugamintea unui prieten a trebuit sa scriu cateva randuri despre una din ferestrele pe care le gasesti inca daca te plimbi prin Bucurestiul vechi. Un oras care, dupa multiple mutilari aduse de istorie, este distrus astazi de puternicii zilei prin constructii de otel si sticla plasate unde te-astepti mai putin. Fara viziune de ansamblu, fara sa-i pese cuiva ca nu avem infrastructura necesara pentru a suporta un bloc de 20-30 de etaje care va aglomera cu inca niste sute de autoturisme o anume zona centrala. Totul la plesneala, la vanare de comisioane, in dezinteresul general. In loc sa amplasam asa-numitii zgarie nori la marginea orasului, ii aducem cat mai aproape de centru demoland orice farama de normalitate. Daca te plimbi prin putinele cartiere vechi, ofera-ti sansa de a privi din cand in cand cate-o fereastra! …Ochii sunt fereastra sufletului. Dar si fereastra pe care o privesti nu este decat o poarta spre sufletul acestei lumi. In functie de partea de care te situezi, vei vedea prin ea ceea ce se afla dincolo. Daca vom opera insa o sectiune transversala prin om, aceasta va atrage si o sectiune transversala prin aceasta lume. si prin toate lumile coexistente.

Merg pe strada inaintand totodata spre mine, ferestrele de pe Cale sunt ferestre spre mine insumi. Strada imi ofera acum o fereastra strajuita de doua coloane: sunt indemnat sa descopar cele doua coloane ale templului prin care patrund inlauntrul meu. Pana a ajunge acolo a trebuit sa trec incercarile de-nceput care in acest moment arata precum strajerii de metal - nu sunt decat o ingraditura de protectie -, totuna cu prejudecatile mele, cu frica, cu amagirile de care ma agat cu disperare adesea. Dincolo nu inseamna neaparat un salon in care ma asteapta sunete de surle si trambite. Este un spatiu "in renovare", in asteptarea unui restaurator, a unui indrumator care sa-mi arate ceea ce sunt