Azi, Jesse Owens nu e alb, negru, atlet, sportiv olimpic. Ci un simbol al curajului absolut în vremuri potrivnice.
Ziarele americane scriu, jumătate naiv, jumătate vinovat: "După 75 de ani, Jesse Owens este tot erou".
Da, cu menţiunea că la Jocurile Olimpice din 1936, cele ţinute la Berlin sub înaltul patronaj al lui Adolf Hitler, Jesse Owens nu a fost un erou pentru americani. Era la fel de negru în ochii lor precum era şi şi în cei ai naziştilor europeni. S-a întors acasă şi a fost tratat ca un cetăţean de mîna a doua.
Dar s-o luăm de la început.
Berlin 1936 trebuia să confirme convingerile extreme ale hitleriştilor şi să demonstreze că rasa albă este superioară la toate disciplinele sportive. Habar nu aveau Hitler şi ai săi că un tînăr de culoare de 22 de ani din Alabama - da, da, nepot de sclavi culegători de bumbac - venise în inima nazismului ca să declare, cu forţă şi naturaleţe în acelaşi timp, că sportul nu ţine cont de propagandă şi doctrină.
Chiar sub ochii încremeniţi ai lui Hitler şi ai ministrului său, Joseph Goebbels, americanul a rupt record după record, înmiind, probă cu probă, temerile, ura, invidia. Patru medalii olimpice de aur (100 metri, 200 metri, ştafeta 4x100 metri şi săritura în lungime), record neegalat decît de Carl Lewis, în 1984, la Los Angeles.
Lucrurile au curs firesc pentru supraomul Owens şi ofensator pentru asistenţa de pe stadionul berlinez. Prima a fost cursa de 100 de metri, pe 3 august. Jesse Owens a făcut record mondial. Cea mai însemnată victorie a venit poate a doua zi, cînd americanul a chemat la el aurul olimpic în proba de lungime, acolo unde marele învins a fost chiar un neamţ, Luz Long. Iar record olimpic, Owens devenind primul sportiv care a trecut de bariera celor 8 metri.
În următoarea zi, Owens spulbera recordul lumii la 200 de metri, iar ştafeta a fost un desert. Comentatorii
