Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Demonstraţie spectaculoasă, cu intervenţie aeriană şi la sol, pregătită de jandarmi la Suceava Air Show

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 30 august 2013 ·

Nu mai puţin de 55 de jandarmi vor fi angrenaţi, sâmbătă şi duminică, într-un exerciţiu tactic de intervenţie aeriană şi la sol pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” din Salcea, în cadrul evenimentelor ce vor avea loc la mitingul aviatic Suceava Air Show 2013.

Jandarmii vor arăta publicului cum sunt pregătiţi să intervină în cazul unui grup infracţional care se deplasează cu un autobuz în care se află persoane luate ostatice.

Maiorul Bogdan Cornaci, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Suceava, a explicat: “Operaţiunea va fi realizată de luptători din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Române şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, sprijiniţi aerian de elicopterul de tip IAR 330 PUMA SOCAT al Flotilei 95 Aeriene Bacău din cadrul Forţelor Aeriene Române”.

Pentru ziua de sâmbătă exerciţiul tactic este programat la ora 16.40, în timp ce duminică acelaşi moment va fi repetat în jurul orei 12.40.

După acest exerciţiu tactic de amploare aeronava Forţelor Aeriene Române va mai efectua un zbor individual demonstrativ, care se anunţă, de asemenea, spectaculos.

30 de jandarmi, mobilizaţi pentru măsuri de ordine la aeroport

În altă ordine de idei, pentru buna desfăşurare a manifestărilor de sâmbătă şi duminică din cadrul Suceava Air Show, 30 de jandarmi vor acţiona zilnic în zona aeroportului, în cooperare cu lucrători ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.

„Recomandăm participanţilor la manifestări să respecte precizările organizatorilor şi ale forţelor de ordine, să acorde o atenţie sporită la modul de asigurare a autovehiculelor şi bunurilor de valoare şi să respecte regulile de acces auto şi pietonal stabilite”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Suceava.

Nu mai puţin de 55 de jandarmi vor fi angrenaţi, sâmbătă şi

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

News.ro acum 10 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian. Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază învingător în faţa candidatei conservatoare, Susan Hall. Primarul Londre

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Aeronava care aduce Lumina Sfântă din Ierusalim a aterizat în România

Mediafax acum 16 minute
Delegaţia care aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim îl are în frunte pe părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, care de 15 ani are misiunea de a aduce Lumina din Ţara Sfântă. Lumina

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum 2 ore
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°