Pentru Vatican, Transilvania a fost un bun teritoriu de contrareformă şi misiune, soldat cu înfiiţarea Bisericii Române Greco-Catolice.

În istoriografia actuală nu numai interpretările schismei dintre creştinii români sunt contradictorii. Diferă uneori şi datarea evenimentelor. În centrul polemicilor se află rolul iezuiţilor şi mai ales autenticitatea actelor unirii.

Contraofensiva catolicismului

După reformă, catolicismul transilvănean a traversat o etapă de declin. Elitele maghiare ale Transilvaniei aderaseră masiv la calvinism, iar cele germane la luteranism. S-au despărţit, în 1564, prin sinodul protestant din Aiud. Atunci şi-au înfiinţat calvinii Episcopia Reformată a Ardealului, fixându-i sediul iniţial în Aiud.

După secularizarea averii şi bunurilor episcopiei de către Dieta transilvăneană (1556), provincia redevine pentru Vatican un teritoriu de contrareformă şi misiune. Urcarea catolicului Sigismund Bathori pe tronul principatului a fost un moment de speranţă. Ajuns principe al Transilvaniei, Bathori a făcut uitate promisiunile de restituire a bunurilor confiscate episcopiei de către calvini. Decizia de desfiinţare a episcopatului s-a reiterat în 1601. Ultimele bunuri ale tezaurului şi bibliotecii episcopiei catolice din Alba Iulia au fost duse la Gyor (Ungaria). Catolicii au fost limitaţi, instituţional, la parohii, un vicariat şi câteva mănăstiri periferice.

Sub papa Grigorie al XV-lea, în 1622, s-a înfiinţat celebra instituţie Sacra congregatio de propaganda fide. Propaganda, această realitate dominantă a societăţii şi politicului, s-a născut, aşadar, tocmai la Vatican din raţiuni religioase. Fondarea bisericii catolice de rit oriental sau greco-catolică a fost operă a politicii iezuite.

Ortodoxia numeroşilor valahi era o religie tolerată în Transilvania secolului al XVII-lea. Prin Diploma e