Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creditul punte poate arunca proprietarii în stradă

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 8 ianuarie 2010 ·

Cei care au apelat la creditele punte pentru a-şi lua locuinţe în ultimii doi ani ar putea ajunge pe stradă, deoarece criza financiară a ros valoarea imobilelor. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

Creditul punte funcţionează după un principiu simplu: proprietarul unei locuinţe doreşte să o schimbe, astfel că apelează la bancă pentru a obţine suma necesară pentru a plăti avansul necesar achiziţiei noii locuinţe. Dacă îndeplineşte condiţiile de creditare, banca îi acordă creditul punte, pe care trebuie să îl achite în termen de cel mult doi ani de la acordarea împrumutului. În această perioadă, clientul plăteşte băncii doar dobânda aferentă sumei împrumutate.

Banii necesari stingerii creditului ar trebui obţinuţi în urma vânzării proprietăţii deţinute iniţial. Însă, valoarea apartamentelor cu două camere a scăzut în ultimul an cu 50-60%, în vreme ce preţul mediu al unui apartament cu trei camere s-a înjumătăţit, potrivit datelor furnizate evz.ro de evaluatorul imobiliar Mihai Grigore.

“Preţurile au scăzut atât de mult încât creditul este mult mai mare decât suma pe care o poate obţine cumpărătorul din vânzarea imobilului vechi. În plus, el a plătit timp de unu-doi ani dobânda şi comisioanele aplicate de bancă. Astfel, din vânzarea apartamentului nu ar acoperi nici măcar jumătate din valoarea creditului”, a explicat pentru evz.ro Mihai Grigore.

Perioadă de graţie pentru datornici

Evaluatorul spune că băncile creditoare nu au însă niciun interes să execute silit debitorul. Practic, banca trebuie să obţină o hotărâre judecătorească pentru executarea silită a proprietăţii, ceea ce implică nişte costuri. Apoi, locuinţa trebuie scoasă la licitaţie. Cum creditarea nu dă semne de dezgheţ, şansele ca aceasta să fie vândută la un preţ care să acopere debitul restant sunt reduse. Astfel, banca ar rămâne cu o mare parte din suma

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum o ora
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 6 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 3 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum o ora
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

12°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°