Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu are mai puţină încredere în Ponta. "Dacă te faci frate cu dracu', n-ajungi bine"

Publicat in Romania TV, marți 9 aprilie 2013 ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că are "ceva mai puţină încredere" în Victor Ponta decât atunci când s-a format USL-ul, informează Mediafax. De asemenea, liberalul şi-a exprimat dezacordul faţă de motivaţia prezentată de către Victor Ponta în legătură cu nominalizarea Codruţei Kovesi pentru şefia DNA, arătând că "dacă te faci frate cu dracu', n-ajungi bine".

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că, dacă este vorba ca reprezentanţii USL, respectiv premierul Victor Ponta, să arate în străinătate că sunt "prieteni" cu Traian Băsescu, şi nu duşmani, atunci ar fi trebuit lăsat Emil Boc, deoarece "originalul e întotdeauna preferabil copiei".

"Înainte, pentru mine, în USL înseamnă clar acele lucruri (asumate în programul USL, n.r.), nu altele, pentru că, dacă în continuare vom constata că n-am făcut ce am spus în faţa oamenilor, ci altceva, pentru că aşa a fost nevoie, aşa ne-a zis nu ştiu care ambasadă, atunci vine simplu întrebarea şi nu ezit să-i dau şi răspuns. Păi, dom'le, dacă nu puteam face altceva decât a făcut Băsescu înainte, dacă ceea ce putem face noi în politică externă este să-i convingem pe oamenii ăia că suntem prieteni cu Băsescu, nu duşmani, atunci de ce nu l-am lăsat pe Băsescu, pe Emil Boc, pe Ungureanu şi pe ceilalţi să facă ei treaba? Că originalul e întotdeauna preferabil copiei", a spus Antonescu, într-o emisiune la Antena 3.

Totuşi, el şi-a exprimat credinţa că va putea merge mai departe în parteneriatul cu Victor Ponta şi în USL "cu condiţia ca USL să aibă drept acţiune, drept scop, drept direcţie" ceea ce a angajat faţă de cetăţeni că va avea.

Antonescu a fost întrebat dacă are încredere în actualul premier ca la momentul înfiinţării USL. "Ce, o să mint să spun că da? Nu. E ceva mai puţină, dar e destulă ca să încercăm să mergem mai departe", a răspuns el.

De asemenea, liderul PNL a critica

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu spune că a discutat cu Iohannis despre sistemul Patriot pentru Ucraina: „Urmează să luăm o decizie în CSAT”

Libertatea acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Brașov, că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema donării unui sistem de rachete Patriot în Ucraina, precizând că o decizie în acest sens se va lua într-o ședință a Consiliului Suprem de Apăra

Ciolacu spune că Guvernul vrea să crească salariul minim la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că "intenţia clară" a Guvernului este ca salariul minim să crească la 3.700 de lei. Prezent la Braşov, unde s-a desfăşurat o şedinţă extraordinară de Guvern, premierul a fost întrebat de jurnalişti ce se întâmplă

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul prin care fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aducere în ţară / Gorghiu: Ai fugit de justiţia din ţară, când te întorci tu plăteşti aducerea ta în ţară, nu statul român

News.ro acum 57 minute
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege iniţiat de către Ministerul Justiţiei care reglementează modalitatea de stabilire a cheltuielilor judiciare în cazul fugarilor care s-au sustras de la urmărirea penală sa

Premierul Ciolacu: Ca să nu am cu colegii liberali prea multe discuţii, mai ales în această perioadă, nu se va veni cu o impozitare progresivă pe salariu, ci se vor da deduceri pentru cei cu venituri mici

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Braşov, că săptămâna aceasta începe discuţiile cu partenerii sociali legal de majorarea salariilor şi impozitarea pe muncă. El a arătat că, pentru că doreşte să nu aibă cu colegii liberali prea multe dis

Cazanciuc: 10 ani fără permis auto pentru cei care sunt prinşi băuţi sau drogaţi la volan

Mediafax acum 26 minute
„10 ani fără permis auto pentru cei care sunt prinşi băuţi sau drogaţi la volan. Iniţiativa mea legislativă a primit, astăzi, votul final la Camera Deputaţilor, fiind adoptată cu unanimitate, respectiv 256 de voturi <pentru>. Mulţumesc Preşedintelui

Pe surse CCR respinge sesizarea ÎCCJ în legătură cu OUG privind organizarea alegerilor

Ziua Constanta acum 17 minute
Curtea Constituţională a României a respins, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură OUG privind organizarea alegerilor din 9 iunie, au precizat surse din CCR. Este vorba despre OUG 21/2024 privind unele măsuri pentru organ

Persoanele cu handicap vor avea acces gratuit în mijloacele de transport în comun, magazine şi alte spaţii cu câinii ghid

Ziare.com acum o ora
Klaus Iohannis, președintele României a promulgat, marţi, 14 mai, legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Actul normativ prevede că persoanele cu handicap vor av

Datele și orele de start pentru meciurile cu Bulgaria și Liechtenstein, ultimele ale României înainte de EURO

Gazeta Sporturilor acum 22 minute
Federația Română de Fotbal a anunțat orele la care vor avea loc ultimele două meciuri amicale ale naționalei înainte de EURO 2024, cu Bulgaria, respectiv Liechtenstein. Astfel, România - Bulgaria se va juca pe 4 iunie de la ora 21:30, iar România -

R. Moldova sfidează amenințările Moscovei și va semna un pact de securitate fără precedent cu UE

HotNews acum 3 ore
Republica Moldova și Uniunea Europeană sunt pe cale să-și ridice cooperarea la niveluri fără precedent, în condițiile în care Chișinăul sfidează avertismentele Moscovei că o integrare mai mare în Occident ar putea să-i aducă soarta Ucraina, scrie Fi

Starea lui Florin Piersic, „evoluție lent favorabilă”. Ultimele informații transmise de medici

HotNews acum 5 ore
Evoluţia stării de sănătate a lui Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru înlăturarea unei proteze la genunchi care i-a provocat sepsis, este „lent favorabilă”, au anunțat marți reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este i

Vremea

București
acum

19°
mar.

12°/19°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

17°
mar.

6°/17°
mie.

7°/16°
joi

8°/17°
vin.

10°/17°
Constanta
acum

15°
mar.

9°/15°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

7°/20°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/16°
Timisoara
acum

21°
mar.

10°/21°
mie.

11°/19°
joi

10°/17°
vin.

10°/21°