Au lăsat pescuitul şi au venit la un Campionat Mondial. Unii au mers pentru prima dată cu avionul. N-au prins podiumul, dar au fost la o undiţă de el. S-au întors acasă şi au cerut, dacă se poate, doar o barcă mai mare…
Prin 2004, l-au sunat pe Cruz, antrenorul cu 10 ani vechime în SUA. “Nea Israele, matale ai ceva experienţă, hai să revigorăm fotbalul salvadorian! Ce zici?” S-a gîndit că-l iau peste picior. Păi, nu se putea planta nici măcar un fir de iarbă, peste tot erau numai mangrove, care gazon, care teren?
Atunci i-a venit ideea. I-a adunat pe băieţii din insulele Rancho Viejo, San Sebastian şi La Pirraya. Vreo 15 echipe. A năşit un campionat. De fotbal pe plajă!!! De aici, a apărut şi echipa naţională.
Peşte nonstop
Băteau mingea toata ziua. Tehnică, ioc, tactică, ioc, cunoştinţe despre regulament, ioc. I-a strîns la analize video, le-a spus că în afară de lapte de peşte, pîine de peşte, ciorbă de peşte, cotlet de peşte ori gem de peşte mai există şi altceva de mîncare, le-a pus antrenamentele dimineaţa – pentru că seara mergeau la pescuit - , le-a făcut rost de vize şi au ajuns la primul lor Campionat Mondial, cel din Mexic, 2007. I-au “curentat” toţi, rău de tot. Agustin Ruiz, “căpitanul”, a rupt paşaportul, pentru că avea rău de avion, vreo 12 dintre ei au rămas pe-afară din camere, neînţelegînd cum o cartelă poate lua locul unei chei…Dar făcuseră primul pas.
La al doilea, în 2009, au terminat pe ultimul loc, dar au dat 11 goluri. Nu puteau juca amicale, n-aveau timp de antrenamente, trebuiau să pescuiască, să facă rost de bani pentru familii. Dar o ţineu, întruna, pe a lor: “Credem în noi, în visul nostru!”
Au început cu un 2-11!
La a treia prezenţă, la Ravenna, în Italia, acum 20 de zile, Portugalia a trecut cu şenilele peste ei: 11-2! Rudis Gallo, selecţionerul, n-a urlat la ei. Le-a vorbit calm. “Aia cu visul a
