Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Burse de mizerie pentru elevii ieseni

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 7 noiembrie 2003 ·

•Abia de la 1 ianuarie, bursele ar putea creste de la 100 mii lei la colosala valoare de 150 mii lei

Cu toate ca judetul Iasi nu se numara nici pe departe printre cele mai instarite judete din tara, bursele elevilor ieseni abia ating ridicola suma de 100 mii lei pe luna. Mai mult, in ciuda inflatiei, cei aproape 10 mii de elevi beneficiari nu au sanse sa primeasca burse mai consistente decat dupa 1 ianuarie 2004. "Fondul total de burse este alocat de Guvern pe an financiar, iar valoarea derizorie a acestora se datoreaza numarului foarte mare de dosare depuse. Noi am facut nenumarate demersuri pentru cresterea fondului de burse si speram ca, de la 1 ianuarie, va fi posibila o crestere a burselor sociale, de la 100 mii la 150 mii lei. Stiu ca nu este mult, dar, din pacate, nu cred ca este posibil mai mult", a spus Adriana Aftanase, contabil-sef in cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Iasi (ISJ). Aceasta a precizat ca atat cuantumul, cat si numarul burselor primite de elevii ieseni vor ramane, pana la sfarsitul anului, aceleasi ca si in cel de-al doilea semestru al anului scolar 2002 - 2003. Astfel, in judetul Iasi, in timp ce de burse de merit de 110 mii lei beneficiaza doar aproape 300 de elevi, iar de burse de studiu de 100 mii lei doar ceva mai multi de 400, majoritatea covarsitoare, adica aproape 9 mii de elevi, iau burse sociale de 100 mii lei. Dintre acestia, peste 5.600 de copii sunt din mediul rural. In plus, aproape 5.200 de burse sociale sunt acordate pentru orfani sau pentru situatii medicale grave si circa 800 pentru situatii materiale deosebit de grave. Cuantumul si numarul de burse de care vor beneficia elevii ieseni in 2004 vor fi stabilite in cursul acestei luni, in cadrul unei viitoare sedinte a Consiliului de Administratie al ISJ. "Noi ne dorim sincer o crestere a valorii burselor, dar aceasta depinde, pe de o parte, de fondul alo

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Curtea Penală Internațională, mandat de arestare împotriva lui Netanyahu

Wall-Street.ro acum 30 minute
Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis un mandat de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu pentru presupuse crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în Fâşia Gaza, transmite France Presse. "Pe baza probelor adunat

Israelul susţine că nu este implicat în moartea lui Raisi

Mediafax acum 4 ore
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi şi a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat oficialul. „Nu am fost noi”, a spus el Primele indicii arată că elicopterul s-a prăbuşit di

Doi morți într-un atac cu cuțitul la o școală primară din China

G4Media acum 38 minute
O femeie înarmată cu un cuțit a ucis luni două persoane și a rănit alte patru la o școală primară din centrul Chinei, a anunțat televiziunea de stat CCTV, citând poliția locală, potrivit Le Figaro. Atacul a avut loc în jurul prânzului în orașul Guix

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum 2 ore
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

România, pe locul 3 în topul celor mai mari exportatori de miere din UE, în 2023 / Exportăm ieftin, repede și la vrac și importăm masiv din China

HotNews acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au importat anul trecut din ţările situate în afara blocului comunitar 163.700 tone de miere naturală, în valoare de 359,3 milioane de euro. În contrast, în 2023, doar 24.900 tone au fost exportate de statele memb

Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă

News.ro acum 20 minute
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la WTA Strasbourg

HotNews acum o ora
Sorana Cîrstea a părăsit turneul de categorie „WTA 500” de la Strasbourg încă din primul tur, jucătoarea noastră fiind învinsă în două seturi de Magda Linette. Sorana CirsteaFoto: COREY SIPKIN / AFP / Profimedia Sorana Cîrstea, învinsă de Magda Line

Cod galben de furtuni, în mai multe zone ale ţării / Se anunţă intensificări ale vântului şi grindină

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, luni, mai multe avertizări nowcasting cod galben de furtuni, valabile pentru mai multe zone ale ţării. Se vor semnala ploi abundente, descărcări electrice şi grindină. Potrivit ANM, până la ora 15.30, este cood galben în judeţu

Meteo: Temperaturi de vară și val de ploi consistente în următoarele două săptămâni

HotNews acum 2 ore
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi apropiate de cele normale în următoarele două săptămâni, în toate regiunile din țară, dar vor fi oscilații de temperatură și intervale de ploi consistente, după data de 22 mai și în primele zile ale lun

Un candidat PSD la o primărie din Vaslui, reținut după ce a încercat să mituiască doi polițiști

HotNews acum 2 ore
Maricel Gîfu, fost primar al comunei vasluiene Pogana până în 2020 și actual candidat din partea PSD pentru aceeași funcție, a fost reținut duminică, pentru dare de mită. PolițieFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Bărbatul a fost prins în flagr

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/22°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

25°
lun.

15°/25°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°