Solemn in disputele cu adversarii, ingaduitor cu fierberile pasiunilor, ironic fata de lipsa de stil si de gust, nostalgic si retinut in explorarea intimitatii, amuzant in speculatia de dragul speculatiei, acest om a tesut cu migala, prin fiecare text, o lume de oglinzi ale personalitatii. La Editura Universitatii „Alexandru Ioan Cuza" din Iasi a aparut, intr-un tiraj mai degraba simbolic, un volum remarcabil: G. Ibraileanu, Scrieri alese. Masivul tom, ingrijit de Antonio Patras si Roxana Patras, recupereaza si integreaza in peisajul cultural actual cele mai importante dintre contributiile mentorului revistei „Viata romaneasca". Miza declarata a editorilor a fost de a repune in drepturile firesti personalitatea creatoare a celui „mai important critic roman de la inceputul secolului trecut", iar efortul lor admirabil aduce in atentia celor interesati citeva aspecte asupra carora vom insista in cele ce urmeaza. Efigia culturala a lui Ibraileanu a suferit, in timp, mutatii si mutilari, unele rezultate din imaginea de „conservator" pe care unii dintre contemporani si urmasi i-au faurit-o, mai mult decit ar fi dorit, poate, insusi autorul Spiritului critic in cultura romaneasca, altele, sub focul si sabia vremurilor totalitare. Ceea ce a supravietuit capriciilor lumii si menghinelor ideologice nu este nicidecum in masura sa-l multumeasca pe cititorul dornic sa afle mai mult despre criticul emblematic al Moldovei. Cenzurate, dogmatizate, rastalmacite, scrierile lui Ibraileanu nu au avut ragazul sa se fixeze statornic si dincolo de timpul lor, ci au parcurs, mai mult de nevoie decit de voie, traseul nefiresc de la libertate la constringere. Omul s-a pierdut odata cu opera. Astazi, cei mai multi dintre scolari stiu ca Ibraileanu a trait cindva, ca a scris ceva critica si ceva literatura si ca a fost atit de important incit numele sau a ajuns pe garduri (ca nume de strazi) si