La Grădiştea, de Paşti se dă de pomană, în biserică, un cocoş alb, iar ciobanii aduc brânza să fie sfinţită şi împărţită celor care participă la slujba de Înviere. Satul e vechi, pe-aproape s-au descoperit vestigii preistorice şi nu departe e Păcuiul lui Soare, cu legendara cetate de pe Dunăre a lui Dromichete şi scufundata mitropolie bizantină a Vicinei. O fi şi acesta un motiv pentru care aici ritualuri precreştine se împletesc cu cele împământenite în ultimii două mii de ani. La 77 de ani împliniţi, tanti Aurica Vasile mă lămureşte despre obiceiurile de Paşti ale satului în care locuieşte de-o viaţă: “Iaca, vine vinerea Paştelui, când se aduce crucea din altar în mijlocul bisericii. Noi seara ne ducem la denii, fiecare cu o cârpă albă sau cu un prosop, care-l ai mai frumos - îl pui pe sfânta cruce, te închini, iar seara crucea se păzeşte la fel cum se păzeşte la un mort. Care poate, stă de cu seara până la ziuă, stă acolo cu Iisus Hristos şi îl păzeşte, că este mort. Sâmbătă cântăm prohodul, ocolim biserica, iar în Noaptea de Paşti ne ducem şi luăm din «sfântul paşte» (anafura) şi ne veselim.”
Cocoşul, brânza, peştele
Un alt obicei e acela “al cocoşilor”: “În noaptea de Paşti lumea care are morţi dragi dă câte un cocoş alb; se duce la sfântul altar, la părinte, şi îi dă cocoşul şi o pungă cu ce-l lasă sufletul. Părintele citeşte apoi pentru fiecare pomelnicul. Cocoşii se dau la dascăli ori la nevoiaşi, ca pomană”. Întreb, nu fără temei, de unde atâta sămânţă de cocoş alb, la Grădiştea? “Nu dă toată lumea, că este amărâtă şi nu are de unde. Iar dacă nu ai cocoş alb, poţi să faci schimb cu vecinii.” Mai sunt şi alte obiceiuri neştiute pe-aiurea. De exemplu, în Noaptea de Înviere se duc ciobanii cu o găleată de brânză la biserică. “Brânza o taie bucăţi, pentru ca toată lumea care ia «paşti» să ia şi o bucată de caş, că aşa este bine, să fie pe masă brâ