Meditatii

Nu cred ca, dupa cele scrise оn acest colt de pagina оn ultimele saptamani, as putea fi banuit de neоntelegere fata de revendicarile dascalilor. Le sustin, dimpotriva, cu toata inima, pentru ca le socotesc perfect оndreptatite. Am facut scoala оntr-o vreme cand profesia de dascal era respectata, iar parintii nu erau nevoiti sa le plateasca meditatii odraslelor ca sa termine cu bine gimnaziul, sa ia bacalaureatul ori sa intre la o facultate. Pe atunci, a lua meditatii era aproape o rusine, caci sugera o incompleta dezvoltare a capacitatilor intelectuale. Si, daca nu se putea totusi altfel, atunci meditatorii se recrutau dintre elevii mai rasariti, оn nici un caz dintre profesori, greu de imaginat оntr-o asemenea postura. Оntre timp, lucrurile au evoluat si meditatia privata a devenit un fel de blazon al оnvatamantului, aureolandu-i, deopotriva, pe scolari, dar si pe dascali, a caror reputatie a ajuns sa se masoare prin multimea celor оndopati cu оnvatatura contra cost.

Aceasta schimbare de optica are mai multe cauze. Statisticile ultimelor decenii arata, de pilda, o crestere alarmanta a numarului copiilor cu deficiente intelectuale, a caror instructie reclama alte metode de predare decat acelea potrivite copiilor normali. Оnsa cauza principala e alta: anume pregatirea sub orice critica a unei parti оnsemnate dintre profesorii actuali. Scoala romaneasca este locul оn care s-au pripasit, pe langa putini alesi, o sumedenie de nechemati. Unii, desi buni cunoscatori ai disciplinei predate, sunt complet lipsiti de aptitudini pedagogice; altii au intrat si au ramas оn sistem prin aranjamente si relatii, au capatat grade didactice pe aceleasi cai si au reusit sa nenoroceasca generatii dupa generatii de elevi; altii s-au recrutat dintre mediocrii promotiilor mai recente de absolventi, singurii care consimteau sa ocupe un post p