- sau cum arată lumea după transplantul de ficat -

Tot mai mulţi oameni din lume trăiesc cu organe transplantate. Probabil nu-i departe ziua în care se vor face în mod curent înlocuiri ale unor organe afectate cu altele obţinute prin clonare sau create pur şi simplu sintetic. Se întrevăd tot mai multe posibilităţi de a construi artificial diverse părţi ale corpului uman – inimi, vezici urinare, braţe sau chiar porţiuni ale creierului. Cu alte cuvinte, omul nu va mai fi ce a fost. Specialiştii spun că acest fenomen va marca trecerea de la era lui Homo sapiens la cea a lui Homo evolutis. În orice caz, mulţi semeni de-ai noştri sînt deja încadrabili în categoria oamenilor mozaic (puzzle people), aşa cum îi numea Thomas Starzl (chirurgul considerat părintele transplantului de ficat) în memoriile sale publicate în 1992 la Pittsburg. În România, se fac de ani buni mai multe tipuri de transplant. De departe cel mai complicat este cel de ficat care se realizează cu succes de peste zece ani, la clinica profesorului Irinel Popescu de la Spitalul Fundeni. Există un program naţional pentru acest fel de transplant şi există circa 200 de supravieţuitori ai unor asemenea operaţii făcute la clinica amintită. Oameni salvaţi în ultimul moment din ghearele unor boli considerate pînă nu demult drept incurabile şi care, astăzi, au o viaţă aproape normală, lucrează, plătesc impozite, au familii şi fac copii. În spatele acestui succes stau însă eforturi, sacrificii, drame şi decizii de viaţă şi de moarte. Procentul reuşitelor acestei operaţii făcute astăzi la Fundeni este, potrivit medicilor din echipă, de 90%. Adversarii programului (fiindcă există ca peste tot şi cîrcotaşi) spun că unul din zece pacienţi moare pe masa de operaţie şi că transplantul de ficat e pur şi simplu un lux pentru o ţară săracă aşa cum e România. Susţinătorii programului constată, în schimb, că din zece i