Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PREȘEDINTELE Băsescu CRITICĂ măsurile convenite de guvernul Ponta cu FMI: "Nu trebuie introduse noi biruri"

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Președintele Traian Băsescu a participat, în această dimineață, la Cea de a XXI-a ediție a „Topului Naţional al Firmelor Private din România” organizată de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România. Șeful statului a criticat în termeni duri măsurile convenite de guvernul Ponta cu FMI, spunând că s-a revenit la mentalitatea de dinainte de 2005 și că nu trebuie introduse noi biruri

Cele mai importante declarații ale șefului statului: Nu putem concepe o Românie care se relansează economic fără IMM-uri. În România ne-am obișnuit să privin către mării investitori, dacă vin sau nu vin. Sursa principală a creșterii economice poate fi întreprinzătorul autohton. Dacă vrem să avem o garanție a creșterii economice ea trebuie îndreptată ca speranță, dar și ca sprijin către investitorul autohton. Nu ai nevoie de o multinațională ca să valorifici propria producție agricolăNu ai nevoie de o multinațională să faci pârtii de schiIată de ce eu cred că IMM-urile sunt cele către care trebuie să se îndrepte acțiunea politică pentru a le crea mediul pentru promovareObserv o schimbare în politica internă. Îmi aduc aminte de anul 2010 când s-au luat niște măsuri extrem de dure Ele au fost luate în așa fel încât să nu se pună nimic suplimentar în spatele IMM-urilor. Acum se trece din nou la inventarea de taxe pentru a hrăni aparaul bugetar. Procesul de reducere a aparatului bugetar trebuie să continue. Mai e un adevăr pe care nu vreau să-l trec sub tăcere: România e una din țările cu cea mai redusă fiscalitate din UE, dar problema veniturilor la buget trebuie rezolvată prin lărgirea bazei de impozitare și nu prin noi taxe și impozite pe cei care oricum plăteau până acum. România are două mari probleme ale mediului de afaceri: Una e legată de finanțarea IMM-urilor. Este foarte clar că băncile nu au niciun fel de disponibilitate să sprijine acest sector.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 3 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins

News.ro acum o ora
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Trophée Clarins, turneu de categorie

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

România asigură peste 20% din consumul de carne de oaie din UE, susține ministrul Agriculturii

Ziare.com acum o ora
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, 12 mai, că România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip astăzi la o tradiţie pe care o respectaţi de ani de zile - Sâmbra Oilor. Dumn

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 7 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Bărbatul căruia i s-a făcut primul transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat care a fost supus primului transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit la două luni de la operaţie. Spitalul în care a avut loc intervenţia chirurgicală susţine că că nu există niciun indiciu că moartea sa ar fi fost rezultatul

Accident stupid, pe o autostradă din Belgia. Un șofer român de TIR a murit și o femeie este rănită, după ce un individ ar fi aruncat cu un capac de canal de pe un pod

Ziare.com acum 6 ore
Un maramureșean a murit în urma unui accident petrecut în Belgia, iar o femeie ar fi fost transportată la spital pentru investigații medicale, arată Informația Zilei. Totul s-ar fi întâmplat în timpul ce doi maramureșeni efectuau transport pe ruta S

Interzicerea exporturilor de arme din Marea Britanie către Israel ar întări Hamas, afirmă ministrul de externe David Cameron

News.ro acum 2 ore
Oprirea vânzărilor de arme britanice către Israel, dacă acesta lansează un atac terestru asupra Rafah, în Fâşia Gaza, ar întări Hamas, a declarat duminică la BBC ministrul britanic de externe David Cameron, o declaraţie contradictorie cu punctul de

Irina Begu s-a calificat în optimi la Roma

News.ro acum 4 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, duminică, în optimi la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma. Irina Begu a trecut în turul trei de favorita 27, jucătoarea belgiană Elise Mertens, numărul 30 WTA, scor 6-2, 6-0. Meciul a durat o oră şi 18

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

17°
dum.

8°/17°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

8°/15°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°