O padurice inseamna umbra, ozon, copaci, iarba, un strop de salbaticie naturala, intr-un oras intoxicat de praf, noxe si peturi. Bantui prin padurice singur, cu cainele sau cu iubita. Visezi, poate chiar saruti, la umbra teiului batran. Sau, ma rog, a altor soiuri de copaci. Te duci apoi la lac. Cu un prieten si-o halba de bere. La a doua, povestile se tin lant. Pe fundul lacului, spun oamenii, zac sute de portofele, furate si-apoi aruncate acolo de panacoti si aurolacii din gara. Sa le fi golit chiar de tot?

Am pornit-o pe urma portofelelor inghitite de Lacul de la Podgoria, din Arad. O intreaga tevatura. Am dat peste cenusa unui incendiu provocat, peste daramaturi si constructii nefinalizate, peste un sediu de Consiliu Judetean cu cupola verde, peste planuri marete, pe bani europeni si publici, ale municipalitatii. Am dat peste mizeria din lac.

Tricoul Rosu si Pisica Albastra

Lacul si paduricea se afla intr-o zona centrala din Arad, intre strada Corneliu Coposu, Piata Podgoriei si strada Miron Costin. Aproape e Gara, la cativa pasi se intinde „aleea cu banci”. Banci de bani, nu de sezut. Daca treci strada, ajungi pe Revolutiei, promenada aradeana care duce in buricul targului. Inainte de revolutie, Casa Sindicatelor si intreprinderea Tricoul Rosu punctau doua colturi ale complexului Lac-Padurice.

Peste drum, se facea sport la un poligon de tir, un cartodrom si un bazin de inot. Acum, situatia s-a schimbat. Strandul mic, cum ii spuneau aradenii, a disparut sub moloz. Tricoul Rosu e daramat. Din fosta fabrica, infiintata in 1918, la inceputul anului 2007 s-a ales praful. Majoritatea femei, angajatele au mers in somaj, apoi care incotro. Una dintre ele mi-a zis ca munceste ca ingrijitoare, in Germania.

In 1998, Gelu Zoica, directorul general al fabricii de tricotaje, spunea: "Sunt foarte fericit ca am reusit sa menti