Deşi s-au plasat la alegeri doar pe locul trei, liberalii cer postul de premier pentru Călin Popescu Tăriceanu ca precondiţie a oricărei alianţe.
Pretenţia este exagerată! – au ripostat imediat fruntaşii scrutinului de duminică, PSD şi PD-L. Ce se ascunde însă în spatele lipsei de flexibilitate a conducerii PNL? Să fie doar o tactică de negociere? Pe principiul "mărim miza ca să avem de unde scădea"? Nu neapărat. Mai degrabă cred că liberalii sunt foarte tentaţi de opoziţie, urmărind un avantaj electoral pe termen mai lung. Adevărul este că guvernarea le-ar pune acum imense probleme. Nu doar fiindcă vine criza şi orice formaţiune aflată la putere va trebui să plătească un preţ de popularitate. Oricare din cele două alianţe posibile reprezintă un risc grav pentru PNL.
O eventuală asociere cu PSD ar fi un dezastru de imagine pentru liberali. Ar părea o trădare a electoratului de dreapta. Şi ar da apă la moară PD-L-ului, care se străduieşte de ani buni să convingă că echipa lui Tăriceanu este păpuşită din umbră de social-democraţi. Acest presupus "adulter" ideologic a fost tema celor mai crunte atacuri lansate dinspre Cotroceni pe direcţia Palatului Victoria. Imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla la anul, când Traian Băsescu se va pregăti pentru alegerile prezidenţiale...
Pe de altă parte, liberalii cunosc perfect primejdiile unei alianţe cu PD-L. Au mai jucat în filmul ăsta. Şi nu au nici un motiv să creadă că scenariul nu se va repeta. Tactica partidului prezidenţial e simplă: ne asumăm toate reuşitele, iar eşecurile le punem în cârca partenerilor de guvernare. Pe fondul crizei economice, povara s-ar putea dovedi insuportabilă pentru PNL.
În plus, nu există nici un fel de garanţii că Traian Băsescu a renunţat la visul său de a "unifica" dreapta sub conducerea sa, punând pe butuci ultimul partid istoric din România. În ultimii ani,