Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a încercat, miercuri, să detensioneze situaţia creată împotriva Guvernului său şi a propus un referendum pe tema reamenajării pieţei Taksim, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Citeşte şi PROTESTELE din TURCIA: Poliţia foloseşte gaze lacrimogene împotriva miilor de manifestanţi la Ankara
La o zi după intervenţia poliţiei în această piaţă, şeful Guvernului a avut întrevederi cu "reprezentanţii" mişcării de contestare, în faţa cărora a avansat prudent ideea de consultare a populaţiei acestei metropole, cu speranţa că aceasta va accelera sfârşitul mişcării.
"Am putea să supunem această problemă votului popular la Istanbul (...) în democraţie, singura care contează este voinţa poporului", a declarat presei vicepremierul Huseyin Celik la încheierea reuniunii.
"Cred că după acest gest de bunăvoinţă, tinerii vor decide să părăsească parcul Gezi", şi-a exprimat speranţa Celik. "Parcul Gezi trebuie evacuat cât mai repede posibil, nu putem, bineînţeles, să acceptăm că aceste manifestaţii vor continua la infinit", a adăugat el.
În timp ce legitimitatea lor este contestată de manifestanţi, interlocutorii premierului, 11 membri proveniţi din rândul organizaţiilor neguvernamentale sau al societăţii civile, experţi sau artişti, au exclus prudent, joi, orice apreciere cu privire la propunerea primită.
Citeşte şi UPDATE: Scene ŞOCANTE în Istanbul. În Piaţa Taksim au loc ciocniri VIOLENTE
"Le-am spus (guvernanţilor) că nu avem nicio autoritate să spunem ceva cu privire la proiectele Guvernului", a declarat una dintre cele 11 persoane primite, Ipek Akpinar.
Grupul coordonator al manifestanţilor din parcul Gezi, platfoma a 116 asociaţii care animează mişcarea, nu a fost invitat la Ankara. Iar alţi invitaţi, precum Greenpeace, au refuzat întâlnirea, denunţând operaţiunea în forţă a poliţiei şi intransigenţa p