Mesajul a fost trimis. Multumesc!

50 de ani de UCIN. Gala Aniversară îi omagiază pe Lucian Pintilie, Cristi Puiu şi Corneliu Porumboiu

Publicat in Adevarul, luni 28 octombrie 2013 ·

Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la înfiinţarea Uniunii Cineaştilor din România, astă-seară are loc, de la 18.00, la Ateneul Român, gala de premiere a celor mai merituoşi cineaşti autohtoni. Evenimentul este un omagiu adus unor regizori precum Lucian Pintilie, Cristi Puiu şi Corneliu Porumboiu.

Gala Aniversară reuneşte oameni de film din generaţiile noi cu cei care le-au fost profesori sau modele cineaştilor din noul val. Printre cei 80 de realizatori de film ce vor fi omagiaţi pentru aportul adus în lumea filmului românesc se regăsesc nume ca Lucian Pintilie, Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu sau Şerban Marinescu. Nu doar regizorii sunt onoraţi, ci şi actori, directori de imagine, scenarişti, scenografi, critici de film – persoane care au trasat direcţii în cinematografia românească.

În seara galei va fi proiectat un documentar realizat de Vlad Leu, care urmăreşte traseul Uniunii Cineaştilor din România, iar invitaţii vor avea parte şi de două momente muzicale: un recital susţinut de pianistul Andrei Licareţ şi un concert al ansamblului Violoncellissimo, condus de Marin Cazacu.

În ultimele două săptămâni cinematograful Studio a găzduit o serie de proiecţii ale unor filme de ficţiune, documentare şi de animaţie - o gală a filmului românesc care readuce în prin plan pelicule ca „Meandre“, regia Mircea Săucan, „Nunta de piatră“, regia Mircea Veroiu şi Dan Piţa, „E pericolosso sporgersi“, regia Nae Caranfil, „Răscoala“, regia Mircea Mureşan, „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte“, regia Sergiu Nicolaescu, „4,3,2“, regia Cristian Mungiu, şi „Moartea domnului Lăzărescu“, în regia lui Cristi Puiu.

„Anul acesta împlinim 50 de ani“, a spus Laurenţiu Damian, preşedintele Uniunii Cineaştilor din România. „Nu este doar un moment aniversar, este un prilej să ne amintim că, acum 50 de ani, cineaşti şi oameni de cultură de prestig

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 52 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 55 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 24 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 36 minute
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°