Frica de Dumnezeu, respectul pentru parinti, pentru traditie, pentru lucrul bine facut, respectul de sine, increderea in justitia Celui de sus, in forta binelui - nu au mai avut in ochii lui "Ion" prea mult miez si prea multa cautare. Astfel ca, odata cu anularea dreptului sau de proprietate, a inceput si degradarea lui. La taran, simtul proprietatii este asemenea bucatii de metal care tine in picioare jucaria numita Hopa-Mitica: scoate metalul din jucarie, si ea isi piarde tot hazul, toata indreptatirea numelui; ia-i taranului pamintul, si el isi pierde identitatea, tot rostul. Colectivizarea l-a pagubit pe satean de pamint, lasindu-i astfel radacinile in aer, si asta pentru ca pamintul luieste cu mult mai mult decit sursa bunurilor care-i asigura existenta. Pamintul lui are, poate chiar inainte de orice, o uriasa valoare morala si spirituala: e mostenirea primita de la parinti, dovada perenitatii neamului propriu, a ancorarii proprii intr-o ordine prestabilita a lucrurilor. E un semn al continuitatii traditiei - lucru extrem de pretios pentru taranul roman, pentru care insusi Dumnezeu poate fi, uneori, o problema de ... traditie: am intilnit in satul meu oameni care merg la biserica sau tin sarbatorile religioase nu pentru ca ar crede in Dumnezeu sau in sfinti, ci fiindca "asa am mostenit din parinti". Cind pamintul i-a fost luat cu japca de fauritorii noii lumi, convingerea taranului ca totul pe lumea asta are un rost, un "cintec", s-a clatinat definitiv. Pentru ca furtul organizat de comunisti nu a insemnat doar o deposedare, ci si sfidarea, subminarea, aruncarea in derizoriu a unor lucruri care pareau sfinte si eterne pentru satean. Daca niste "golani" oarecare (cum le spunea taica-meu) au putut savirsi nestingheriti asemenea ticalosie, inseamna ca Dumnezeu nu prea sta pe acasa, ca acele valori in numele carora au fost el si mosii si stramosii lui educati nu sin