Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO: Avionul solar elveţian a decolat în primul său zbor internaţional

Publicat in Gandul, vineri 13 mai 2011 ·

O aeronavă elveţiană alimentată cu energie solară a decolat, vineri, în primul său zbor internaţional către Belgia, relatează agenţia AFP, citată de Yahoo News. Avionul Solar Impulse HB-SIA se va afla în aer pentru 12 ore, cu toate că durata sa maximă de zbor de până acum este de 26 de ore.

Aeronava experimentală care nu are emisii poluante funcţionează pe baza a 12.000 de celule solare situate pe aripile de 64 de metri ale avionului. Celulele solare alimentează cu energie cele patru motoare electrice cu o capacitate de 10 cai-putere ale elicelor. "De data aceasta avem un avion real, care zboară şi care este o dovadă a faptului că noile tehnologii pot reduce dependenţa de combustibilul fosil", crede Bertrand Piccard, cofondator şi preşedinte al proiectului Solar Impuls.

Avionul Solar Impulse HB-SIA care are anvergura aripilor asemănătoare cu cea a unui avion de pasageri, dar care nu cântăreşte mai mult decât un autoturism, a intrat în istorie drept primul avion cu echipaj la bord care a zburat pentru 26 de ore consecutiv, folosind doar energia solară.

Urmăriţi zborul din 2010 al aeronavei Solar Impuls HB-SIA

O aeronavă elveţiană alimentată cu energie solară a decolat, vineri, în primul său zbor internaţional către Belgia, relatează agenţia AFP, citată de Yahoo News. Avionul Solar Impulse HB-SIA se va afla în aer pentru 12 ore, cu toate că durata sa maximă de zbor de până acum este de 26 de ore.

Aeronava experimentală care nu are emisii poluante funcţionează pe baza a 12.000 de celule solare situate pe aripile de 64 de metri ale avionului. Celulele solare alimentează cu energie cele patru motoare electrice cu o capacitate de 10 cai-putere ale elicelor. "De data aceasta avem un avion real, care zboară şi care este o dovadă a faptului că noile tehnologii pot reduce dependenţa de combustibilul fosil", crede Bertrand Piccard, cofondator

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum o ora
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ciolacu comentează şansele lui Iohannis pentru şefia NATO: Atuul preşedintelui Iohannis este faptul că nimeni nu este împotriva domniei sale, a candidaturii / Împotriva domnului Rutte sunt anumiţi preşedinţi şi prim-miniştri

News.ro acum o ora
Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, în legătură cu şansele preşedintelui Klaus Iohannis de a fi secretar general NATO, că atuul acestuia este faptul că nimeni nu este împotriva sa şi a menţionat că împotriva

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 42 minute
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Premierul Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: ”România are nevoie de stabilitate monetară” - VIDEO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia Băncii Naţionale. ”România are nevoie de stabilitate monetară şi cred că domnul Isărescu trebuie să mai ia un mandat”, a anunţat Marcel Ciolacu la Prima TV.

Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO

Adevarul acum 2 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a intrat oficial în lupta cu Nicuşor Dan, Cristian Popescu Piedone şi Gabriela Firea venind pe o motocicletă la depunerea candidaturilor.

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 4 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Nicolae Ciucă: Nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să îi impunem un scor

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă dacă lui Sebastian Burduja i se va impune un scor pe care să-l obţină la alegerile locale. „În acest moment este dificil şi nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să-i impunem un scor. Se dep

Ciolacu, întrebat dacă Iohannis l-a recomandat pe Cîrstoiu candidat la Primăria Capitalei: Nu, Doamne fereşte. Relaţia mea cu domnul preşedinte Iohannis este una instituţională. Nu am o relaţie politică / Ce spune despre Nicuşor Dan

News.ro acum o ora
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a negat afirmaţiile care au circulat în spaţiul public potrivit cărora preşedintele Klaus Iohannis l-ar fi recomandat cu medicul Cătălin Cîrstoiu candidat unic al alianţei PSD – PNL la Primări

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum o ora
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOB

1 Mai cu mici și bere: la ce spune ANPC să fim atenți

Wall-Street.ro acum o ora
Câteva zile ne mai despart de 1 mai, iar Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) vine cu recomandări specifice perioadei. Iată la ce trebuie să fim atenți când cumpărăm mici, dar și bere. Potrivit lui Paul Anghel, director gener

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

18°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°