Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Chiţu, câştigătorul finalei VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 3

Publicat in Gandul, joi 26 decembrie 2013 ·

Mihai Chiţu a câştigat finala Vocea ROMÂNIEI 2013 UPDATE

FINALA VOCEA ROMÂNIEI. MIHAI CHIŢU este finalistul echipei Horia Brenciu de la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 3, show difuzat de ProTv. MIHAI CHIŢU ar putea fi CÂŞTIGĂTORUL VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 3.

MIHAI CHIŢU, în vârstă de 33 de ani, consideră că VOCEA ROMÂNIEI este locul unde până şi un artist poate evolua din punct de vedere vocal. „Vreau să câştig concursul VOCEA ROMÂNIEI împreună cu antrenorul meu”, a spus MIHAI CHIŢU.

FINALA VOCEA ROMÂNIEI. Este solist vocal şi cântă de pe la vârsta de 6 ani. „La liceu am început să-mi dau seama că de fapt nu cânt ca toată lumea şi că am un talent. În acea perioadă am început să cânt prima oară împreună cu un coleg care avea o chitară rece, nişte cover-uri BB king şi Nirvana”, a povestit MIHAI CHIŢU, FINALIST VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 3.

Potenţialul CÂŞTIGĂTOR VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 3, spune despre sine că toată viaţa a fost autodidact. „Nu pot spune că m-a descoperit cineva, părinţii mei nu au nicio legătură cu muzica şi aproape tot ce mi-am pus în cap am realizat sau măcar am încercat”, a mai precizat MIHAI CHIŢU, de la VOCEA ROMÂNIEI.

FINALA VOCEA ROMÂNIEI. Se descrie ca fiind un tip hotărât când vine vorba de muzică şi că nu se dă în lături de la nimic. A făcut câteva cursuri de muzică la Şcoala Populară de Artă timp de două luni, perioadă în care a făcut vocalize şi exerciţii de respiraţie.

„Pe la 22 de ani l-am cunoscut pe Răzvan de la Kripton pe vremea aceea şi am cântat cu el o dată la studioul lor. Am început colaborarea cu Trupa Înalta Societate cu care cântat vreo trei ani, iar mai apoi am făcut o pauză fără vreun eveniment muzical major. Prin 2009 am reluam legătura cu prietenii mei cu care am cântat. Am avut ceva cântări în Bucuresti şi uşor-uşor ne-am maturizat cu toţii ca trupă. În 2012 a apărut colaborarea cu DIRECTIA 5,

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 4 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 6 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 5 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 9 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 5 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 6 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 5 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 9 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°