Senatul se va reuni in 25-28 august in sesiune extraordinara pentru cazurile Codrut Seres si Paul Pacuraru, a decis ieri conducerea acestui for legislativ. Anuntul a fost facut de presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, care a precizat ca decizia a fost luata in unanimitate de membrii Biroului Permanent. Vacaroiu a precizat ca votul pentru cele doua dosare care il vizeaza pe Codrut Seres si pentru dosarul care il vizeaza pe Paul Pacuraru va fi secret, cu bile. Senatorii urmeaza sa voteze intai in privinta lui Codrut Seres, iar apoi in legatura cu Paul Pacuraru, voturile urmand insa sa fie date in aceeasi sedinta de plen.
Vacaroiu a mai spus ca cererea de incepere a urmaririi penale pentru senatorul Serban Mihailescu a fost transmisa la Comisia juridica, in procedura de urgenta, termenul pentru prezentarea unui raport fiind stabilit la sfarsitul lunii septembrie. Nicolae Vacaroiu a aratat ca Senatul a primit o noua cerere de incepere a urmaririi penale, in cazul senatorului Serban Mihailescu, caz cunoscut drept "al celor noua arme de vanatoare". "Sunt sase volume primite, cateva mii de pagini, care dupa prezentarea in Biroul Permanent vor fi trimise in procedura de urgenta la Comisia juridica", a spus Vacaroiu.
Presedintele Senatului a mentionat ca, in urma discutiilor din Biroul Permanent, termenul pentru a prezenta raportul in cazul senatorului Serban Mihailescu este sfarsitul lunii septembrie. Procurorul general al Romaniei, Codruta Kovesi, a cerut, la sfarsitul lunii iulie, Senatului avizul pentru inceperea urmaririi penale fata de Serban Mihailescu, in dosarul de la DNA in care acesta este acuzat de primire de foloase necuvenite si de nerespectarea regimului armelor si munitiilor.
Potrivit procurorilor, in octombrie 2001, aprilie si mai 2002, perioada in care acesta ocupa functia de ministru coordonator al Secretariatului General