Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uite greva, nu e greva

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 16 noiembrie 2000 ·

•Controversele comodarii •Daca incepe comodarea, personalul medical mediu ameninta cu protestele din teama pierderii locului de munca •Daca nu incepe comodarea, medicii specialisti intra in greva foamei

In urma intalnirii dintre conducerea Spitalului "Sf. Spiridon", Colegiului Medicilor, Directiei de Sanatate Publica si a reprezentantului medicilor care doresc comodarea, s- a luat decizia inceperii procedurii de comodare. Aceasta va incepe numai dupa ce conducerea spitalului va prezenta schita cabinetelor ce vor face parte din ambulatoriul de specialitate al spitalului, dupa finalizarea reorganizarii acestuia (nr - pentru care s-a dat termen limita data de 20 decembrie). Reprezentantii filialei iesene a Sanitas sunt nemultumiti de o eventuala urgentare nejustificata a comodarii deoarece, conform celor declarate de Viorel Tanase, liderul Sanitas Iasi, "asistentii medicali vin si se plang in fiecare zi la mine, temandu-se si pentru locul de munca si iata ca acum se incepe comodatul, cand este posibil sa mai ramana oameni si fara serviciu, deoarece nu cred ca medicii vor pastra toate asistentele".

Sindicalistii doresc ca medicii care comodeaza sa preia toate asistentele care lucreaza in cabinetele respective, sa le asigure salarizarea prevazuta de lege si sa le se dea asigurari ca nu vor fi disponibilizate dupa 31 decembrie 2000. Petru Scripcariu, directorul Directiei de Sanatate Publica, spune ca "legea prevede acest lucru si din discutii am inteles ca medicii vor prelua toti asistentii, dar ce va fi anul viitor nu stiu".

Pe de alta parte, medicii specialisti vor sa forteze urgentarea comodarii si ameninta cu intrarea in greva foamei. Nu este prima amenintare de acest fel, declansarea acestui tip de protest fiind programata initial pentru ziua de luni, dar s-a amanat. "Consider inadmisibila aceasta tergiversare in ceea ce priveste eliber

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine e Mohammad Mokhber, cel care va deveni preşedintele interimar al Iranului după moartea lui Ebrahim Raisi VIDEO

Ziare.com acum 20 minute
După moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, transmite Reuters. În calitate de pre

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum o ora
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

Incendiu la o magazie de uleiuri din Constanța: Un bărbat a suferit arsuri, dar a refuzat să meargă la spital

Ziare.com acum 10 minute
ISU Dobrogea a anunțat că un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni, 20 mai, la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refu

Alegeri locale Mexic: Nouă persoane au fost ucise în timpul a două atacuri în Chiapas. „Infractorii îi anunţă că nu au dreptul să candideze” FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Nouă persoane au murit în timpul a două atacuri asupra unor candidați la alegerile locale din 2 iunie în Chiapas, Mexic, a informat duminică, 19 mai, procuratura din această regiune. Unul dintre cei doi candidaţi a fost rănit în atacurile care au av

Noua Caledonie: Emmanuel Macron a convocat consiliul de apărare pentru luni, la ora 19.30

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron, care a convocat săptămâna trecută consiliul de apărare în care s-a decis declararea stării de urgenţă în Noua Caledonie, unde şase persoane şi-au pierdut viaţa în timpul revoltelor, a convocat din nou consiliul

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 10 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Gruparea Stat Islamic a revendicat un atac asupra unor turişti în Afganistan

HotNews acum 4 ore
Gruparea Stat Islamic (SI) a revendicat duminică un atac în care au fost ucişi vineri în Afganistan trei turişti spanioli şi trei cetăţeni afgani, relatează AFP. Zid cu simbolurile organizației Stat IslamicFoto: AHMAD AL-RUBAYE / AFP / Profimedia În

Pfizer a obţinut daune de 107,5 milioane de dolari de la AstraZeneca, în cadrul unui proces privind un brevet al unui medicament oncologic

News.ro acum 3 ore
AstraZeneca datorează Pfizer daune de 107,5 milioane de dolari, potrivit deciziei unui juriu federal din Delaware, care a constatat că medicamentul de succes Tagrisso al AstraZeneca a încălcat drepturile de brevet ale Wyeth, deţinută de Pfizer, tran

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 10 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 12 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

17°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

17°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

18°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°